Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei sunt de părere că acesta va fi cel mai mare pelerinaj din ultimii zece ani.
A început pelerinajul la Cuvioasa Parascheva. Credincioșii se vor închina și la moaștele unui sfânt din Ucraina
Anul acesta, racla cu moaștele Sfintei Parascheva va fi scoasă și așezată pe baldachinul din curtea Mitropoliei, astăzi, 8 octombrie, iar sute de mii de oameni sunt așteptați să se închine Cuvioasei. Moaștele Sfintei au fost strămutate de la Belgrad la Constantinopol în anul 1521, iar pe 13 iunie 1640, Vasile Lupu, domnul Moldovei, a adus odoarele la Iași și le-a așezat la Biserica Sfintei Trei Ierarhi.
Pentru acest pelerinaj, care se așteaptă să fie cel mai mare din ultimii zece ani, s-au pus garduri de aproape cinci kilometri, pentru ca pelerinii să aștepte să le vină rândul, fără să se înghesuie. Credincioșii se vor închina și se vor ruga și la moaștele unui sfânt ucrainean, Paisie de la Neamț, care au fost adus pe 7 octombrie. Sfântul s-a născut cu 300 de ani în urmă în Ucraina, iar studiile teologice le-a făcut la Kiev. Ulterior a decis să se dedice vieții monahale.
Moaștele vor rămâne spre închinare până pe 15 octombrie
„Pelerinajul va începe sâmbătă, 8 octombrie, când, de la ora 6, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul tradiționalei procesiuni și va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până sâmbătă, pe 15 octombrie.
Dacă însă fluxul de pelerini va fi mare în această ultimă zi a pelerinajului, așezarea raclei cu sfintele moaște în Catedrala Mitropolitană va fi amânată până ce numărul credincioșilor va fi suficient pentru a putea fi gestionat în interior, decizia urmând a se anunța în acele momente”, au transmis reprezentanții Mitropoliei Iași.
10.000 de litri de agheasmă
Potrivit informațiilor oferite de Primăria din Iași, vor fi amplasate mai multe ecrane prin oraș, pentru a transmite în direct slujba din 14 octombrie. Pentru ca toți credincioșii să poată pleca acasă cu aghiasmă, au fost așezate10 butoaie cu peste 10.000 de litri de aghiasmă mică, după ce se vor închina la moaștele celor doi sfinți. Pentru credincioșii care vor veni în pelerinaj, în perioada 11-15 octombrie va fi suplimentat numărul trenurilor.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook