Simona Ionescu / Redactor Șef

A luat foc scena de la UNTOLD. La un pas de un incendiu devastator

A luat foc scena de la UNTOLD. La un pas de un incendiu devastator
Nenorocirea de la Colectiv ar fi putut să se repete la UNTOLD. Scena a luat foc de la artificii, iar participanții au încercat să stingă flăcările folosind o pătură.

Salvarea a venit de la un echipaj de la ISU, care au stins focul folosind un stingător.

Mult așteptatul festival UNTOLD a început vineri cu recitalurile Irinei Rimes, Ava Max și Bebe Rexha pe scena principală, iar zeci de oameni au venit să-i asculte și să-i aplaude. Din nefericire, în timpul nopții, în jur de ora 01.30, la show-ul lui Alok, de la efectele pirotehnice, scena a luat foc.

La UNTOLD, „oamenii au început repede să se panicheze”

„Miroase foarte tare a fum, am văzut cum s-a stins repede incendiul, însă oamenii au început repede să se panicheze. Nu cred că ar fi locul unde să vrei să fii prins când fiecare aleargă pentru viața lui. Este bine că până acum nu au existat evenimente, să spun așa, decât ăsta”, a declarat un participant la eveniment pentru Ziarul de Cluj.

Unul dintre echipamente s-a defectat și a luat foc

Totul a pornit de la unul dintre echipamentele pregătite de organizatori care s-a defectat și a luat foc.

„În jurul orei 23.00 a avut loc un incident, pe scena principală a festivalului. Acestea au produs o ardere necontrolată care putea deveni un început de incendiu.

A fost vorba despre câteva materiale decorative care s-au aflat pe un echipament care producea efecte speciale. Unul dintre organizatori a încercat să înăbușe flăcările respective, însă un ofițer de pompieri a folosit un stingător și a fost stinsă arderea respectivă în câteva secunde”, susține purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş.

Cu patru ani în urmă a avut loc incendiul de la Colectiv

Dacă pompierul nu ar fi fost atent, ar fi fost posibil să fie un al doilea Colectiv, la scară mult mai mare, ținând cont de faptul că la UNTOLD sunt în acest moment aproape 100.000 de participanți. Fără a pune la socoteală staff-ul autorizat și artiștii. Este al doilea eveniment de acest gen care are loc la acest festival. Cu patru ani în urmă, a mai luat foc un echipament de pe scenă.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre