Simona Ionescu / Redactor Șef

Adrian Minune a povestit depre copilăria lui în sărăcie. A și plâns în emisiunea lui Denise Rifai

Adrian Minune a povestit depre copilăria lui în sărăcie. A și plâns în emisiunea lui Denise Rifai
Adrian Minune a învățat să fie atent la ce spune. A fost invitat la emisiunea jurnalistei Denise Rifai și a ocolit cu atenție răspunsurile despre bani, avere, dușmănii. A povestit depre copilăria lui în sărăcie.

Adrian Minune, cunoscutul interpret de manele, a muncit mult ca să ajungă cunoscut și îndrăgit. A cântat din copilărie muzică lăutărească și manele. Și-a luat numele de scenă Adrian Copilul Minune, Adrian Minune sau Adi de Vito. Nu a fost ușor. El a mărturisit că a fost pălmuit și scuipat la unele petreceri, dar le-a găsit o scuză agresorilor: erau băuți.

Adrian Minune a povestit depre averea sa

Adrian Minune (46 de ani) a venit pregătit la emisiunea realizată de Denise Rifai, la Kanal D. Se aștepta să fie întrebat de droguri, avere, sume de bani câștigate, mașini, amante. A ocolit răspunsurile, iar jurnalista nu a scos mare lucru de la el.

Întrebat în mai multe feluri despre averea sa, Adrian Minune (Simionescu) a lăsat să se înțeleagă că nu banii îl interesează cel mai mult.  ”Averea mea sunt cei trei copii. Referitor la evaluarea (n.r. averii) în presă e o minciună. Cea mai mare sumă pe care am câștigat-o a fost de la un teren, unde am fost trei asociați, ne-am luat împreună 1,5 milioane de euro, adică 500.000 fiecare. Am terenuri, da!”, a fost răspunsul dat de Adrian Minune.

Cât câștigă acum Adrian Minune de la o nuntă. Artistul a admis că suma pleacă de la 6.000 de euro, dar s-a întâmplat să adune și 16.000 de euro din dedicații. Cea mai mare sumă cu care a fost plătit manelistul a fost 60.000 de euro, la o nuntă în America.

”Sincer? Eu întotdeauna am cheltuit mai mult decât am câștigat, dar niciodată nu am făcut un milion de euro”, a răspuns Adrian Minune.

De-a lungul anilor, din banii câștigați din muzică, presa a scris că Adrian Minune și-a construit mai multe case în comuna natală, Ștefăneștii de Jos, și-a ridicat o vilă impunătoare, este proprietarul unei străzi întregi unde a construit un cartier de vile și are un complex cu saloane de evenimente și un restaurant.

A cumpărat și terenuri, zeci de mii de metri pătrați în mai multe comune din jurul Capitalei. În 2008, averea lui era evaluată la peste 100 de milioane de euro. Artistul a negat această sumă, dar a admis că are o pasiune pentru mașini de lux.

Adrian Minune despre familia sa

Manelistul a povestit că la 15 ani a ”furat-o” pe Cati, iubita lui. Părinții și bunicii celor doi nu au fost de acord cu această relație, așa că cei doi adolescenți au plecat de acasă și s-au mutat împreună.  Acum, la 47 de ani, este tatăl a trei copii, dar și bunic. Aici a fost momentul în care manelistul a fost emoționat. Copiii lui Carmen, Adriana și Adrian Jr i-au călcat pe urme, pe urme în lumea artistic, dar nu cântă manele.

Întotdeauna când a vorbit despre copiii săi, manelistul a făcut-o în termeni superlativi, el fiind extrem de mândru de aceștia. ”Sunt disperat de copiii mei,  până la Dumnezeu! Cred că orice părinte ar fi așa! Sunt dispus să merg până oriunde pentru copiii mei. Ăsta e răspunsul”, a spus emoționat Adrian Minune, cerând și un șervețel pentru a-și șterge lacrimile.

”V-ați emoționat și m-ați emoționat și pe mine. Emoție mare de tată. Eu am notat așa că pentru dv cea mai mare sensibilitate, și m-ați emoționat și pe mine, m-ați făcut să plâng, sunt copiii”, a încheiat Denise Rifai.

Adrian Minune despre copilăria în sărăcie

Celebrul manelist a învățat doar 10 clase. S-a lăsat de școală pentru a câștiga bani pentru familia sa. Avea 4 ani când tatăl lui a părăsit familia. Adrian Minune spune că a crescut cu multe lipsuri. ”Nu aveam biberon sau suzetă. Aveam o cârpă înmuiată în zahăr. De sărbători, primeam cel mult o pereche de ciorapi și un maiou”, a mărturisit artistul.

Însă, a primit un dar mult mai prețios, o voce de aur. A cântat de mic, iar petercăreților le plăcea de copilașul talentat. ”La 14 ani, câștigam mai mult decât toată familia. De la 13 ani cântam aproape în fiecare zi”, a spus artistul.

”Cine ascultă manele?”, a întrebat Denise Rifai. ”Toată lumea! Unii recunosc, alții nu”, a mai spus Adrian Minune.


Adrian Minune se duce la Denise Rifai. Poate îi face o manea, cum a făcut Vali Vijelie

Adi Minune, viața lui dincolo de chefurile cu interlopii

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre