Carmen Brumă și Mircea Badea au avut probleme cu copilul lor preșcolar, Vlad, după ce acesta a vizionat un desen animat pe postul dedicat copiilor, „Jim Jam”. Frumoasa sportivă a relatat întreaga situație, avertizând mamele că trebuie să ia măsuri pentru a nu ajunge și ele să sufere.

„Atenție! Mamele cu copii care se uita la canalul tv Jim Jam, la Simon, e acolo unul Ferdinand, manipulator periculos! Îi învață pe copii că la dentist îți sparge dinții cu o daltă și îți aspiră limba cu un aspirator!”, a spus Carmen Brumă revoltată.

A fost întreruptă chiar de Vlăduț, care se afla cu ea și cu tatăl său în mașină: „Și îți scoate dinții!”, a strigat micuțul în vârstă de 6 ani.

Am aflat apoi povestea unei sperieturii groaznice și lupta părinților pentru a-l scăpa pe Vlăduț de sperietura provocată de personajul din desene animate.

„6 luni ne-a luat să-l rezolvam pe Ferdinand ăsta! Acum suntem în drum spre dentist”, a spus Carmen Brumă, fericită că micuțul a reușit să-și depășească teama.

Ulterior, Carmen a postat videoclipuri cu fiul ei pe scaunul dentistului, unde a stat cuminte să i se facă consult și tratament. Pe fundal se aude și vocea lui Mircea Badea, care l-a îmbărbătat constant pe micuț, așa cum face un tată model, și i-a făcut experiența mai puțin înspăimântătoare.

Mircea este mult mai grijuliu decât Carmen

Într-un interviu acordat presei, Carmen Brumă a descris în câteva cuvinte cum sunt ei ca părinți:

“Recunosc, am această tendinţă exagerată de a-l cocoloşi pe Vlăduț, de a încerca să-l feresc de boli. Dacă tuşeşte un copil în parc, noi o luăm în direcţia opusă! Îl spăl pe mâini de 200 de ori pe zi! Mircea, însă, este mult mai rău decât mine. Ca să înţelegi, el se gândea să îi pună genunchiere în casă, ca nu cumva să i se întâmple ceva la genunchi”, explica Carmen Brumă la un post de televiziune.

Cum s-a transformat fata durdulie care vindea șlapi pe plajă într-o mare vedetă

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp

Parteneri