Simona Ionescu / Redactor Șef

Alertă la televiziunea națională. Angajat din regie testat pozitiv cu COVID-19

Alertă la televiziunea națională. Angajat din regie testat pozitiv cu COVID-19
După focarul de COVID-19 de la Antene, un altul apare la televiziunea națională. TVR a anunțat joi că un angajat a fost depistat pozitiv la test.

”Potrivit procedurilor, a fost anunţat medicul de familie şi Cabinetul Medical al instituţiei care au luat măsurile necesare în acest caz. Este în curs o anchetă epidemiologică iar spaţiile în care s-a aflat persoana respectivă au fost dezinfectate. Conducerea TVR a dispus sporirea măsurilor în astfel de cazuri: dezinfecţii în mai multe încăperi şi asigurarea suplimentară a unor materiale de protecţie”, a informat compania națională de televiziune.

Sursele Rețete și vedete arată că persoana infectată cu COVID-19 de la TVR este femeie care lucra în regie, la burtiere. Altfel spus, femeia lucra într-un colectiv de persoane. Ea și-a luat zi liberă și, pentru că nu se simțea bine, și-a făcut testul la o clinică privată. Era acasă când a fost anunțată de rezultatul pozitiv.

Cazurile de COVID-19 au explodat

Amintim că de la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 555 de noi cazuri de îmbolnăvire. Până ieri, 8 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.284 au fost externate, dintre care 20.799 de pacienți vindecați și 1.485 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.


Carmen de la Sălciua, momentul confesiunilor. E gata să renunțe la manele

Irakianul de lângă Timișoara făcea arme nedetectabile de scannerele antiotero


La ATI, în acest moment, sunt internați 237 de pacienți, la nivel național. De asemenea, statisticile arată că, de la izbucnirea pandemiei, un număr de 1.817 de români diagnosticați cu COVID-19 au decedat.

Focar de COVID-19 și la Antena 1

Prima televiziune care s-a confruntat cu un focar de COVID-19 a fost Antena 1. Conducerea postului a și decis suspendarea filmărilor la emisiunea ”Te cunosc de undeva” după ce mai multe vedete ale postului, și invitați, au fost confirmați pozitivi și au necesitat spitalizarea. Printre aceștia s-a numărat cântărețul Marcel Pavel, prezentatorul emisiunii, Andrei Ștefănescu și co-prezentatorul emisiunii de la Antena 1, Cosmin Seleși, dar și Ozana Barabancea, actrița Adriana Trandafir sau Alina Pușcaș.

Sursa foto: TVR.ro

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre