Fetele se plimbă pe stradă cu dricul de lux, un Cadillac negru, spectaculos, plin de luminițe pe tavan, care noaptea face spectacol, iar poliția le-a oprit să le pună câteva întrebări. Cele două au deschis firma de pompe funebre „Heaven Memorial”, iar mașina adusă din Italia poate fi închiriată pentru câteva mii de euro și pentru înmormântări, dar și pentru petreceri. Anamaria spune că, nefiind familiarizată cu această limuzină, se oprise să facă schimb cu prietena,
„Am stat puțin de vorbă, ne-au spus că e frumoasă mașina și apoi am plecat. Nimic mai mult”
”Mașina este foarte mare și ocupă foarte mult loc. Eu nu sunt obișnuită să conduc un dric și, la un moment dat, am oprit într-un loc să fac schimb cu partenera mea, Gabriela. Am rugat-o pe ea să se așeze la volan până mă obișnuiesc cu Cadillacul.
Atunci, au venit și agenții de poliție. S-au uitat la autoturism, ne-au pus câteva întrebări și au văzut că totul era în ordine. Am stat puțin de vorbă, ne-au spus că e frumoasă mașina și apoi am plecat. Nimic mai mult”, a declarat Anamaria Prodan pentru Wowbiz.
Padrina și-a deschis și academie de fotbal pentru copii
Cunoscută în ultima perioadă ca Padrina, Anamaria Prodan a mai dat drumul și la alt business, e vorba de o academie de fotbal pentru copii. „Acesta e un proiect de suflet al meu. Am așteptat ceva timp până am considerat că pot face chestia asta pentru copiii noștri, că pot face o academie cu adevărat profi în sensul real al cuvântului, că pot aduce niște programe pe care cu sfințenie să le urmeze micii jucători, de la marile academii ale lumii.
Am adus oameni care lucrează cu drag alături de acești copii, în special pe individualizer, antrenori care într-adevăr ca fotbaliști au fost de un talent uluitor, iar acum la maturitate chiar au o dragoste aparte pentru fotbal și își doresc din suflet să scoată generații de fotbaliști care știu să lovească mingea cum trebuie încă de la nivelul copiilor și juniorilor”, a mai spus sexy impresara.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook