Într-o vară a anului 1995, omul mă abordează și mă întreabă dacă nu vreau să-i fac niște fotografii și să scriu câte ceva despre nepoata ei. De care, sincer, nici nu auzisem până atunci. Fata, cu talent în ale cântatului, și cu o mamă, Angela, deosebit de ambițioasă, avea un show muzical, mai mult pentru copii, la televiziunea Canal 38 Amerom, cea care avea să devină ulterior PRIMA TV. Emisiunea se numea Tutti Frutti și avea o oarecare audiență.
Mi-am dat acordul și câteva zile mai târziu m-am întîlnit cu domnișoara Anda Adam la o terasă, de la ”capătul lui 41”, o zonă celebră și foarte frceventată pe atunci din părculețul de la Casa Presei. Și-a făcut, așadar, apariția Anda, o puștoaică foarte drăguță, cam plinuță (Anda a avut în adolescență tendință spre obezitate), și foarte timidă. Îmi adusese și niște fotografii, una din ele publicată chiar aici, autor maestrul fotograf Eugen Ciocan, urmând ca la o altă întâlnire să-i fac și eu un set de fotografii. I-am făcut un articol de prezentare, cred că a fost printre primele, dacă nu chiar primul, pe care l-am publicat în săptămânalul ”Magazin Internațional”, suplimentul de divertisment al ”României libere”, care avea, în acea vreme, un tiraj de peste 250.000 de exemplare pe ediție!
Acesta a fost momentul de început al unei colaborări și prietenii care s-a întins pe parcursul a mai multor ani, vreme în care, pas cu pas, Anda și-a construit o carieră solidă, devenind una din vedetele incontestabile ale acelor ani.
Exclusiv
Spre sfârșitul verii aceluiași an, 1995, Anda a fost invitată să cânte la un show memorabil, organizat la celebra discotecă a vremii, dispărută între timp, Why Not, cu ocaziei primei ediții organizate în România a showului de modă ELITE-The Look Of The Year. Anda a cântat atunci în deschiderea recitalului celebrei cântărețe, vedetă a anilor ’70 și ’80, Amanda Lear. Mulți au zis atunci că asemănarea dintre numele celor două a fost de bun augur pentru micuța cântăreață din România.
De menționat că la același eveniment s-a făcut remarcată și o altă vedetă a show-bizz-ului românesc în plină formare, nimeni alta decât Andreea Raicu, cea care a și fost aleasă modelul anului 1995!
Anii au trecut și Anda s-a lansat puternic în industria muzicală locală, remarcându-se printr-un stil inconfundabil deși nu foarte original, spre sfârșitul anilor 90 și începutul anilor 2000 fiind tot mai evidentă atracția sa pentru stilul Christinei Aguillera. Când cariera ei a intrat, la un moment dat în impas, semnatarul articolului a sfătuit-o pe Angela, mama Andei, să încerce o colaborare cu o trupă de hip hop, gen muzical în plină ascensiune în România. Așa s-a născut colaborarea Andei Adam cu R.A.C.L.A., care a dus la lansarea celebrului hit ”Nu mă uita”, una din piesele de succes ale anului 1999.
De la an la an, celebritatea Andei a crescut, odată cu colaborarea în domeniul fotografiei. Aceasta până când vedeta a avut apariția în revista Playboy, un moment de cotitură în cariera ei. Dar aceasta este o altă poveste despre Anda.
După aceasta, cântăreața a decis să-și schimbe radical look-ul, devenind blondă. De fapt, din punct de vedere fizic, altcineva.
Anda a început, din acel moment, să-și împartă aparițiile între scena de concerte și show-urile tv. Mai mult sau mai puțin reușite. Ca și relațiile pe care le-a avut de-a lungul tipului, din care amintim poate pe cea mai spectaculoasă, cea cu fostul realizator tv Victor Slav.
Ultima apariție notabilă a Andei Adam, în domeniul televiziunii, a fost la ”Ferma”. Unde mulți, mai ales din cei care o știau de ani și ani de zile, au spus că au recunoscut-o cu dificultate. Și aceasta, și datorită anilor în plus, dar și a transformărilor suferite după mai multe intervenții chirurgicale estetice.
Fotografii: Cristian Botez
Cea mai frumoasă reclamă de Crăciun te face să plângi. Ai văzut-o?
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook