Andreea Antonescu, dezvăluiri fără perdea. Ce a vrut să facă pentru a crește câțiva centimetri

Andreea Antonescu, dezvăluiri fără perdea. Ce a vrut să facă pentru a crește câțiva centimetri
Andreea Antonescu a știut dintotdeauna să se facă remarcată. Dar asta nu înseamnă că nu a avut probleme.

Chiar dacă sufletul i-a plâns, Andreea Antonescu a făcut tot ce i-a stat în putință să nu știe nimeni ce durere o apasă.

Andreea Antonescu, dezvăluiri fără perdea. Ce a vrut să facă pentru a crește câțiva centimetri

Într-un interviu pentru Ego.ro, Andreea Antonescu a vorbit deschis despre multe momente din viața ei, care i-au schimbat definitiv viața. Cu un trup perfect și o voce inconfundabilă, Andreea nu s-a simțit bine în pielea ei o lungă perioadă de timp. Asta pentru că nu e atât de înaltă precum și-a dorit mereu. Drept urmare, a vrut să plece în China și să facă o operație grea, pentru a crește în înălțime.

„Perfecțiunea nu există”

„Am trecut de mult de perioada în care încercam să fiu perfectă. Acest lucru se întâmpla la început, până pe la 19 ani. Am realizat că toți suntem perfecți, ținând cont că suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, perfecțiunea nu există.

Plecând de la acest concept, am ajuns la concluzia că oamenii care se regăsesc în povestea mea sau sunt inspirați de drumul meu, sunt alături de mine, iar eu sunt dispusă să le răspund la întrebări.

Atunci când vine vorba de sfaturi, dacă sunt constructive, nu am o problemă. Dar să încerc de la 1, 57 m să mă duc să mă operez în China, cum mă gândeam la 18 ani, pentru a crește câțiva centimetri… nu o să fac acest lucru. Părerile au fost întotdeauna împărțite”, a mărturisit vedeta.

„Eu mâncam doar ce nu trebuie, un borcan de Nutella cu un cozonac lângă el în fiecare zi”

Pentru că a dus foamea în Republica Dominicană, când s-a reîntors în România, Andreea a mâncat tot ce i-a căzut în mână și a fost la un pas să-și schimbe hainele.

„ (…) Am început să merg la sală, lucru pe care nu îl mai făcusem de 15 ani, am demonstrat asta la Survivor, din păcate. Am început să fac și tratamente corporale, realizând că toată viața mea am investit în psihicul meu pentru că am avut nevoie să fiu bine cu mine, acesta este cel mai important lucru.

După care, la un moment dat, după ce am plecat din Republica Dominicană, am început să mă îngraș, lucru care îmi era total străin. Eu mâncam doar ce nu trebuie, un borcan de Nutella cu un cozonac lângă el în fiecare zi. Acestea două reprezentau doar o gustare. Am realizat că acest corp este casa mea de la început până la sfârșit, astfel că trebuie să am grijă de el. De asemenea, nu mi-ar fi convenit să am 10 kilograme în plus”, a mai afirmat cântăreața.

Sursă foto: instagram