Simona Ionescu / Redactor Șef

Andrei Tinu a câştigat procesul cu Guvernul. Instanţa spune că a fost destituit ilegal

Andrei Tinu a câştigat procesul cu Guvernul. Instanţa spune că a fost destituit ilegal
Fiul regretatului ziarist Dumitru Tinu, Andrei Tinu, a fost destituit de către Guvernul Orban din funcţia de preşedinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie. Iată că magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au anulat pe fond decizia Executivului. Soluția nu este definitivă.

Astăzi, 9 iunie, Curtea de Apel București a anulat (pe fond) decizia prin care Andrei Tinu, preşedintele instituţiei, a fost destituit, a anunţat fiul regretatului ziarist Dumitru Tinu, pe pagina sa de socializare.

“Astăzi, Curtea de Apel București a anulat (pe fond) decizia prin care Ludovic Orban m-a destituit în mod nelegal de la conducerea Autorității Naționale pentru Cetățenie. Soluția nu este definitivă, dar este suficientă pentru a arăta modul abuziv și în disprețul Legii în care acest Guvern conduce România. Îmi voi căuta în continuare dreptatea în Justiţie.”, scris Andrei Tinu.

De ce a fost destituit Andrei Tinu

Andrei Tinu (34 de ani) este jurist şi politician român. A fost numit la şefia Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din 8 martie 2017, cu rang de secretar de stat.

Procurorii DNA îl acuză într-un dosar de corupţie şi crimă organizată în care Tinu a fost cercetat pentru că ar fi facilitat obţinerea cetăţeniei române în schimbul unor sume de bani. Reţeaua implică cetăţeni ruşi, ucrainieni şi arabi.

Premierul Ludovic Orban a considerat că funcţia ocupată de Andrei Tinu, cu rang de secretar de stat, este eminamente politică, prin urmare îl demite. În ianuarie 2020, Andrei Tinu dă Guvernul în judecată şi obţine suspendarea revocării din funcţie, pe motiv că premierul Ludovic Orban a încălcat dreptul muncii. Decizia instanţei este provizorie, dar executorie. Andrei Tinu se întoarce în funcţie, dar premierul Ludovic Orban îl demite din nou.

Corpul de control a început cercetările la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie în vara anului trecut, în urma unor sesizări primite de Ana Birchall, ministrul Justiţiei de la acea vreme.

Guvernul Orban l-a eliberat din funcţie şi pe Marius Bozgan, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, mâna dreaptă a lui Andrei Tinu.

Cine este Andrei Tinu

Andrei Tinu (34 de ani) este jurist şi politician român. Este fiul regretatului ziarist Dumitru Tinu,  fost director al cotidianului “Adevărul”, mort într-un accident de maşină în dimineaţa zilei de 1 ianuarie 2003.

Andrei Tinu este doctor în Istorie al Universităţii Bucureşti şi cadru didactic la Facultatea de Drept a Universităţii Titu Maiorescu unde predă Istoria Statului Dreptul Românesc. De asemenea, Tinu susține seminariile disciplinelor Organizații europene și euroatlantice și Drept social european la Facultatea de Științe Sociale, Politice și Umaniste din cadrul aceleiași universități.

Vă recomandăm şi:

Justiția îl blochează pe Orban. Decizie câștigătoare pentru Andrei Tinu

Andrei Tinu despre Ana Birchall: „Cel mai prost șef pe care l-am avut”

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre