Potrivit informațiilor oferite de acesta, în doar câteva zile vor fi transferați banii către cei 2,4 milioane de români care beneficiază de acest ajutor din partea statului.
„De la 15 iunie vom transfera 600 milioane de lei către toți cei 2,4 milioane de beneficiari”
„Am primit zilele acestea zeci de mesaje din partea dumneavoastră despre măsurile sociale pe care Guvernul României le implementează din #banieuropeni. Poate cel mai important anunţ este legat de data la care încărcăm o nouă tranşă de 250 de lei pe cardurile pentru alimente şi mese calde: de la 15 iunie vom transfera 600 milioane de lei către toţi cei 2,4 milioane de beneficiari eligibili.”, a afirmat pe Facebook Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Au fost încărcate și cardurile educaționale
O altă veste bună vine din partea lui Marcel Boloș și pentru cei 400.000 de copii care provin din familii defavorizate, ministrul anunțând că au fost deja încărcate și cardurile educaţionale cu cei 500 de lei pentru haine şi rechizite.
Cine beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde
Vor beneficia de voucherele de 250 lei pensionarii sistemului public de pensii, cei aflați în evidența caselor de pensii sectoriale dar și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, care au venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023.
De asemenea, se vor bucura de voucherele de 250 de lei și persoanele (adulți și copii) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023.
Familii monoparentale cu venituri mai mici sau egale cu 600 de lei
Aceste vouchere sunt primite și de familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere cu venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023.
Dar și familiile monoparentale cu venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023. Nu în ultimul rând, primesc cei 250 de lei pentru alimente și mese calde și familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, precum și persoanele fără adăpost.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook