Simona Ionescu / Redactor Șef

Arde clubul unde s-a însurat Borcea

Arde clubul unde s-a însurat Borcea
Pompierii sunt în stare de alertă, marți la prânz, a luat foc Club Ambasad’Or, unul dintre cele mai de fițe, de la intrarea în Otopeni.

În iunie 2011, Cristi Borcea și-a ținut aici nunta cu Alina Vidican. A fost o petrecere opulentă, pe placul mirilor, al invitaților, dar mai ales al nașului, Gigi Becali. Locația este una cu totul specială, foarte apreciată de oamenii bogați din București și nu numai, pentru ambianța deosebită. Piesa de rezistență a Clubului Ambasad’Or este piscina imensă care uneori are pian deasupra.

„Ne plac poveștile cu final fericit! De aici vine și filosofia Ambasad’Or: „Zâmbește, Bucură-te, Petrece!” Orice-am face, tu ești în centrul atenției noastre. De asta atunci când vrei să lucrezi împreună cu cei mai buni, vei alege o singură cale.

Dacă citești acest text, ai ales-o deja! Ambasad’Or Events poate găzdui până la 1000 de invitați în cele 4 saloane din care este alcătuit, dar și în Ambasad’Or Grand Ballroom.

Orice eveniment ai avea în plan, nu eşti singur! Împreună, vom picta în detaliu tabloul evenimentului vostru. Indiferent că este o nuntă, un botez sau un eveniment de afaceri, vom presăra energie pozitivă în sufletul fiecărui invitat”, se arată în descrierea clubului.

Investiție în cupru pentru a alunga spiritele rele

Dotat cu patru saloane de nunţi şi cu o piscină imensă, Complexul Ambasad’or Events Hall, deţinut de omul de afaceri Nicuşor Stan, este, de ani buni, cel mai căutat loc pentru evenimentele importante din viața vedetelor cu bani.


Imaginile care au încins Ibiza. Apariție „epică” a modelului Demi Rose

Cea mai frumoasă petrecere pentru fetița adoptată de Dana Nălbaru și Dragoș Bucur


Inaugurat în 2010, cu o investiţie de milioane de euro, localul a găzduit zeci de nunţi, botezuri, aniversări şi petreceri de firmă. Pe lângă Cristi Borcea, și Bianca Drăgușanu, Elena Gheorghe sau Cabral și-a făcut nunțile aici. În urmă cu patru ani, considerând că afacerile nu îi mai merg așa de bine, Stan a adus preoți să sfințească locul și a apelat la un specialist care l-a sfătuit să acopere totul în foiţă de cupru. „Acest cupru se spune că înlătură blestemele.

După ce am schimbat totul, a intrat aici un preot care mi-a spus că nu mai există nimic rău. Sunt foarte multe elemente din cupru schimbate, arcada, sigla clubului, care sunt făcute toate dintr-o foiţă de cupru, am băgat chiar şi în pereţi”, a declarat Nicuşor Stan, acum patru ani, într-un interviu. L-a costat cam 800.000 de euro să pună cupru peste tot, iar acum, se pare, că investiția a fost în zadar.

Incendiul se vede de la distanță

Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit în bucătăria complexului de pe strada Odăii, și „se manifestă cu flacără deschisă pe o suprafață de aproximativ 2.000 de metri pătrați, cu degajări mari de fum, inclusiv în interior. Arde cu flacără pe una din laturi”. Nu sunt persoane surprinse. Pompierii intervin pe trei laturi ale clădirii, acționând cu  11 autospeciale de stingere.

Sursa foto: Facebook, Instagram, YouTube

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre