Simona Ionescu / Redactor Șef

Arde Palatul Administrativ. Imagini cutremurătoare

Arde Palatul Administrativ. Imagini cutremurătoare
Palatul Administrativ din centrul Reșiței a luat foc, marți seara, iar pompierii se străduiesc să stingă focul. Inițial a apărut fumul întunecos, dar odată cu lăsarea serii, incendiul, care s-a extins, a putut fi văzut, cu flăcări mari, de departe.

Incendiul a fost semnalat prin apel la numărul unic de urgență 112 puțin după ora 20.00. Pompierii au plecat de urgență cu patru echipaje, iar ulterior s-a solicitat sprijinul colegilor din județul Timiș.

„La fața locului, pompierii cărășeni  acționeaza cu două mașini de stingere și două autoscări. Pentru localizarea și stingerea incendiului, în sprijinul echipajelor operative au fost trimise alte două autoscări și două mașini de stingere de la ISU Timiș.

Până la acest moment, informațiile indică faptul că nu ar exista persoane surprinse”, transmit pompierii cărășeni.

Ceea ce a luat foc e o construcție din lemn acoperită cu carton gudronat. Astăzi muncitorii au lucrat acolo, lar Primăria Reșița a transmis că nu a emis nicio autorizație de construcție. Pe de altă parte, sursele noastre arată că pompierii au descoperit o butelie cu arzător.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre