„Am impresia că această echipă este mai bună decât a Faimoșilor. Sunt tineri care promit. Sau faptul că îi cunoaștem pe o parte din cei din echipa Faimoșilor și care cred că nu prea au ce căuta în echipa lor? Să vedem ce va fi și să speram că totul o să fie corect”, a scris una din fanele emisiunii, pe Facebook.
Echipa Războinicilor a fost prezentată oficial. 6 fete și 6 băieți, tineri cu toții. Meseriile însă sunt cele care fac diferența.
Doi dansatori, un manager și un antreprenor, un bucătar, un barman, dar și un veterinar. Iată, pe scurt cele mai spectaculoase meserii din grup. Asul din mâneca Războinicilor de la Survivor îl reprezintă chiar meseriile membrilor grupului. Bucătarul sigur va fi inventiv legat de procurarea și prepararea hranei. Iar veterinarul chiar va fi de mare ajutor, din prisma cunoștințelor sale. Pentru mâncare. Dar și în cazul în care ar putea avea probleme cu diverse animale sălbatice, mai mici sau mai mari.
Citește și: Cât de greu e, de fapt, concursul Survivor! Au murit oameni în cadrul competiției
Asul din mâneca Războinicilor
Și-au dorit să-și testeze limitele, să arate că nu există imposibil în viața lor, astfel că acum fac parte dintr-un reality show care este un fenomen mondial. Iată lista completă a componenților echipei Războinicilor: Elena Matei – bucătar, Liviu Mihalca – dansator profesionist, Relu Pănescu – antreprenor, Ionuț Popa – antrenor personal, Alex Delea – barman, Ana Dobrovie – dansatoare, Blaze – vlogger, Angela Forero – medic veterinar, Alexandru Nedelcu – fotbalist, Ștefania Ștefan – online streamer, Alexandra Duli – manager și Ramona Crăciunescu – curier.
Survivor România 2022 începe pe 16 ianuarie. Membrii celor două triburi, Faimoșii și Războinicii, sunt pregătiți să înfrunte cele mai dure lupte pentru a-și procura hrana și a-și securiza adăpostul. Înaintea de plecarea spre Republica Dominicană, Daniel Pavel, prezentatorul show-ului declară: „Credeți-mă… nu sunteți 100% pregătiți pentru ce va urma”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook