Când s-a îndrăgostit nebunește de afaceristul Octavian Sfăt, Brigitte Pastramă avea doar 23 de ani. O tânără plină de speranțe, care credea că acesta va fi bărbatul alături de care va merge mână în mână toată viața. Numai că omul vieții ei a făcut un atac de cord și a lăsat-o văduvă, cu un copil mic și o afacere pe care nu știa cum să o gestioneze. E vorba de două cluburi, un restaurant, un club și două case.
Doi ani în închisoare
De parcă lovitura pricinuită de pierderea acestuia nu i-ar fi fost de ajuns, Brigitte s-a trezit și condamnată într-un dosar de tâlhărie și lipsire de libertate a unui manager de club. Și a stat în spatele gratiilor, unde și-a ocupat timpul învățându-le pe colegele de celulă cum să facă aerobic și să-și mențină silueta. Știa absolut tot în acest domeniu, mai ales că era un model foarte bunoscut, ”Top Model România” și ”Top Model of the World”.
„M-am trezit în ghearele hienelor și consider că am fost o victimă a justiției”
Bruneta spune că problemele au început după ce a avut o altercație cu un gestionar care îi datora un milion și jumătate de euro. Au încercat persoane să o ajute să-și recupereze banii, dar s-a totul s-a sfârșit prin a fi acuzată de tâlhărie. Condamnată la trei ani de închisoare, a ispășit doar doi.
“Toată goana mea pe Pământ a fost să-mi ofer plăcere sufletească. Dar am trecut prin foarte multe momente în care viața mi-a fost departe de lux. Eram naivă, nu știam mai nimic despre afaceri. De aici mi s-au tras problemele. Am avut o altercație cu un gestionar care îmi datora o sumă imensă, un milion și jumătate de euro. M-am trezit în ghearele hienelor și consider că am fost o victimă a justiției”, a mărturisit în trecut Brigitte.
Din nou singură
După ce a fost eliberată, în anul 2006, bruneta l-a cunoscut pe Ovidiu Torj, iar din iubirea lor a venit pe lume Sara. Din cauza comportamentului violent al bărbatului, relația nu a mers și cei doi au luat-o pe drumuri separate. Brigitte a rămas în urma divorțului și singură și cu copil.
A treia căsătorie a avut-o cu Ilie Năstase, dar nici această relație nu i-a adus norocul, divorțul terminându-se cu scandal. A urmat o idilă cu omul de afaceri Cornel Oană, iar în final l-a cunoscut pe Florin Pastramă, alături de care trăiește o poveste de iubire cu suișuri și coborâșuri.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook