Câte perechi de blugi trebuie să ai în garderobă

Câte perechi de blugi trebuie să ai în garderobă
Ne e imposibil să nominalizăm o persoană care nu a îmbărcat blugi. Până și bunicii noștri încă îi poartă. Iar de ani buni, pe podiumurile de modă, marii designeri prezintă ținute din denim sofisticate sau chiar de haute-couture. Întrebarea e simplă: câte perechi de blugi trebuie să ai în garderobă?

Am purtat blugi când am mers la școală, i-am purtat la facultate, îi îmbrăcăm pentru mers la birou dar și atunci când ieșim în cluburi, la dans. Ca să nu mai spunem că, de câte ori plecăm într-o călătorie, sunt cei mai la îndemână. Sunt confortabili. Și sexy. Sunt, mai ales, versatili.

Pot fi purtați cu încălțăminte sport, cu balerini, saboți sau stiletto, în cazul femeilor, dar merg de minune cu UGG, cu bocanci, cizme ori loafers în cazul bărbaților. Blugii sunt pentru toată lumea, satisfac toate gusturile și toate necesitățile.

Blugii sunt acei pantaloni pe care îi cumpărăm pentru a merge la şcoală, în oraş, la plimbare. Îi poartă și părinții, la muncă. Cui nu i s-a întămplat să aibă garderoba plină de alte haine şi să aleagă o pereche de blue jeans în cea mai mare  parte a timpului? Aceşti pantaloni sunt cu adevărat practici şi stilaţi.

Puțină istorie. Termenul ”blugi” vine de la ”bleu de Gene”

Blugii sunt fabricați din denim. Acest material este o pânză rezistentă care a fost inventată în oraşul francez Nimes. În epoca Renaşterii materialul era confecţionat în Italia şi vândut în Genova, pentru marinarii care aveau nevoie de pantaloni rezistenţi pe durata călătoriilor îndelungate pe ape.

De aici le vine și numele, ”blue jeans” care provine din expresia franceză ”bleu de Genes” (albastru de Genova). În limba română, termenul s-a prescurtat, devenind simplu, ”blugi”.

În anul 1850 pantalonii din denim ai marinarilor au fost duși în SUA de un negustor, Levi Strauss. Împreună cu croitorul leton croitorul leton Jacob Davis acesta a brevetat oficial pantalonii cu ținte metalice la buzunare (pentru rezistență) care, la mijlocul secolului al XIX-lea deja cucereu crescătorii de vite și minerii americani.

Un pictorial sexy a urcat blugii pe podiumurile de modă

Și a fost doar un pas până ce au cucerit  întreaga planetă. În perioada hippie blugii au devenit ”uniforma” tinerilor din Occident, aceștia vânzându-se pe piața neagră, scump, în țările din blocul comunist.

Designerul american Calvin Klein a fost cel care a dus blugii pe podiumurile de modă. El a creat primele modele sexy, promovate cu o imagine pe măsură. Celebra actriță Brooke Shields, pe atunci o adolescentă de 15 ani, fotomodel, a devenit imaginea blugilor couture, pozând într-un pictorial incitant,  îmbrăcată doar în blugi.

Toate tinerele au vrut, instantaneu, să fie ea. Astăzi toate marile case de modă fac blugi. Spre exemplu, Guess, Louis Vuitton, Gucci, Dolce&Gabbana, Balanciaga, Levi’s,  Diesel, Tommy Hilfiger, etc. Pe piață sunt foarte multe piese calitative la prețuri accesibile, de exemplu fabricate de branduri precum Mango, Zara, Reserved, C&A, H&M, COS.

Câte perechi de blugi trebuie să avem în dressing

Un studiu publicat în The Consumer Reports scrie că persoanele de sex feminin deţin minim 10 perechi de blugi în dulap. Erin Fridja, fontatoarea Boutique Bad Denim recunoaște că are în jur de 100 de perechi. Consultanții vestimentari sunt de părere că nu e nevoie chiar de atâţia.

Concluzia: sunt suficiente 7 – 8 perechi. Recomandarea consilierului vestimentar Florin Lazăr e ca garderoba să includă obligatoriu și blugi de altă culoare decât cei albaștri, și, opțional, și alte piese vestimentare din denim – rochii sau fuste în cazul fetelor, geci, chiar încălțăminte sau genți, pentru accesorizare.

Tot acesta  le mai recomandă clienților săi care nu vor să se despartă de anumite perechi de blugi purtați timp îndelungat, să îi transforme. ”Aceştia pot fi tăiaţi, daţi cu smirghel, rupţi, etc. pentru a obţine un produs modern. O altă variantă este aplicarea de broderii, mărgele, paiete, etc. De asemenea o modă care va rămâne în trend e să  pictăm ţinuta de blugi”, a declarat consultantul vestimentar pentru Rețete și vedete.

Sursa foto: Calvin Klein, Pixabay / 2goldi, StockSnap, Ninjason, LuidmilaKot,