Simona Ionescu / Redactor Șef

Ce a făcut soția lui Mihai Șora, după discursul rece al fiului celebrului scriitor. Internauții i-au dat o replică dură

Ce a făcut soția lui Mihai Șora, după discursul rece al fiului celebrului scriitor. Internauții i-au dat o replică dură
La doar câteva ore de când filosoful Mihai Șora a fost condus pe drumul fără întoarcere, soția sa a scris câteva rânduri, care nu au fost primite de internauți așa cum și-ar fi dorit autoarea.

Mihai Șora a plecat pe drumul fără întoarcere, lăsând în urmă multă durere. Mulți au rămas fără cuvinte cum a reacționat soția sa.

Mihai Șora și-a luat la revedere de la toți cei care l-au iubit și l-au condus pe ultimul drum. Celebrul filosof a fost înmormântat la cimitirul Bellu cu onoruri militare, având alături sute de oameni, de la personalități ale lumii artistice și culturale până la politicieni sau simpli admiratori.

O noapte întreagă ușile Bisericii Albe din București, lăcașul de cult pe care Mihai Șora l-a iubit enorm au fost deschise pentru toți cei care au vrut să-și ia un ultim rămas bun.

„Iubitule, așa arată Biserica inimii tale: încă mai plouă, dar nu e frig – ori poate nu mai simt eu frigul acum, când știu că ești liniștit, că ai văzut atâția oameni dragi care au trecut să te salute și să spună o rugăciune.

Din stradă bate lumina unui bec, iar, dacă mă uit cu atenție și socotesc cum ești așezat în Casa Domnului, văd că ea bate chiar peste tine. (…) Să fii cuminte! Mă întorc repede”, a scris soția lui Șora pe o rețea de socializare.

Soția filosofului, atacată grav de fiul lui Mihail Șora

Printre cei care au luat cuvântul la căpătâiul lui Mihail Șora a fost și fiul său, Tom Șora. Acesta a acuzat-o grav pe soția acestuia, Luiza Palanciuc, afirmând că i-a cenzurat relația cu tatăl său.

„Am aflat de moartea tatălui meu cu totul întâmplător, și anume o cunoștință a surorii mele a citit pe Facebook că a murit tatăl meu.

Eu locuiesc în Germania. Și atunci sora mea, sâmbătă seara, mi-a spus că a murit tatăl nostru. Deci nu am fost înștiințat că a murit, am aflat întâmplător. Relația noastră, a familiei noastre cu tatăl nostru a fost sistematic împiedicată în ultimii 10 ani. Nu am putut lua legătura cu el nici telefonic, nici prin mail, a fost blocată. Nu puteam să dau telefon să vorbesc cu el, eram cenzurat. Am încercat de nenumărate ori în acești zece ani să iau contact cu el, nu am putut”, a spus Tom Șora.

„Nu-mi este clar cine suferă: copăceii sau doamna?”

La scurt timp după ce filosoful a fost înmormântat, soția sa a mai postat câteva rânduri pe rețelele de socializare: „Iubitule, nu pot scrie mai mult acum, însă aș vrea să știi că, la această oră, câțiva copăcei se plimbă în pas zglobiu prin orașul București. Pe curând”.

Aceste rânduri nu au fost deloc pe placul prietenilor din online, care au văzut aceste mărturisiri ca pe un teatru ieftin.

„Adevărul e că telenovelă cu decedați n-am mai avut…”, „Doamne, Dumnezeule Mare… te rog… nu mai lăsa să se miște copăceii…”, „S-or plimba de bucurie că a dat colțul”, „Nu-mi este clar cine suferă: copăceii sau doamna?”, „Unii văd dragoni, alții văd copăcei… depinde de calitatea ciupercilor fumate”, sunt doar câteva dintre replicile date de internauți.

Văduva lui Mihai Șora a răspuns acuzațiilor. Spune că Tom Șora a mințit

Doamna Șora nu a răspuns inițial într-un text inițial aduse de fiul lui Mihai Șora, sosit la căpătâiul tatălui său, și pe care toată lumea prezentă l-a remarcat fiindcă seamănă perfect cu fostul filosof. Probabil că se va ajunge la proces, măcar pentru drepturile de autor. Văduva a răspuns unui comentariu lăsat pe pagină, dezvoltând amplu ceea ce i-a reproșat Tom Șora.

„Tom Șora, ca și sora lui, Sanda Șora, nu i-au telefonat, pur și simplu, lui Mihai Șora ani la rând – nici chiar de Sărbători sau de ziua lui, când a împlinit o sută de ani.

Ceea ce se poate verifica examinând istoricul apelurilor intrate, prin Telekom, la cele două numere active ale lui Mihai Șora (…) și a aflat despre moartea tatălui său „cu totul întâmplător” și a acuzat că relația lui Mihai Șora cu copiii lui „a fost sistematic împiedicată în ultimii zece ani”.

Cel dintâi avea mereu robotul activat, unde oricine putea lăsa un mesaj, în caz că nu eram acasă. La care se adaugă numărul nostru de mobil, neschimbat de peste 20 de ani, și pe care Tom Șora, ca și dumneavoastră, de altfel, îl cunoașteți. Și unde pot fi trimise sms’uri ori mesaje pe WhattsApp, atunci când este pus pe silențios.

De asemenea, nu i-au trimis nicio scrisoare, carte poștală, mesaj prin vreo altă persoană”.

Luiza Șora spune că Tom Șora nu a fost prevenit de moartea tatălui său pentru că el „nu a fost niciodată o prezență activă, afectuoasă și grijulie”, copiii lui Mihai Șora fiind stabiliți în străinătate de la sfârșitul anilor ’70, începutul anilor ’80.

„Or, în momentul decesului, în noaptea de 25 februarie, sprijinul – de orice natură ar fi fost el, inclusiv cel logistic, ținând de detaliile înmormântării – nu avea cum să vină de la Tom Șora, iar eu l-am căutat în altă parte, printre apropiații lui Mihai Șora, prietenii noștri intimi, oamenii care ne-au însoțit permanent și pe care puteam conta.

În vârtejul organizării înmormântării, cu multe drumuri, proceduri, formalități, nu m-am gândit, efectiv, la Tom Șora. Probabil că ar fi trebuit să fiu mai pragmatică și să-i telefonez. Nu sunt o ființă pragmatică, iar, pentru mine, ceea ce conta era, întâi de toate, Mihai Șora: gândul ca totul să decurgă impecabil, să fie la înălțimea omului înmormântat”, continuă Luiza Șora.

În ceea ce privește prezența lui Tom Șora la București, în august 2019, soția filosofului spune că acesta nu și-a anunțat tatăl de vizita respectivă în niciun mod, telefonic sau în scris, și l-a căutat în Piața Victoriei, unde l-a găsit la Girafă. Luiza Șora a postat și o fotografie cu Mihai Șora și cu fiul acestuia, spunând că este făcută de ea, la acel moment.

„Ieri, 28 februarie, după momentul de la cimitir, în jurul orei 15, l-am invitat pe Tom Șora la restaurantul unde ne-am strâns mai mulți prieteni să-l evocăm pe Tatăl lui. O doamnă i-a propus să-l ia cu mașina până în Calea Moșilor, unde urma să ne întâlnim cu toții.

Tom Șora a spus că va veni cu un taxi. L-am așteptat până la ora 22.00, când s-a închis restaurantul”, a scris văduva filosofului.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre