Simona Ionescu / Redactor Șef

Ce informație groaznică dă presa maghiară, după ce Johnny Depp a fost găsit inconștient în camera de hotel din Budapesta

Ce informație groaznică dă presa maghiară, după ce Johnny Depp a fost găsit inconștient în camera de hotel din Budapesta
Johnny Deep le-a dat fiori fanilor săi, după ce a fost găsit inconștient în camera de hotel, la Budapesta. El a fost la un concert cu grupul Hollywood Vampires, din care face parte.

Potrivit informațiilor oferite de presa din Ungaria, acesta și-ar fi pierdut conștiința din cauza unei supradoze de droguri sau alcool. Nimic oficial, care să confirme această supoziție, dar este un lucru obișnuit ca să nu se confirme astfel de informații. Pe de altă parte, Johnny Deep nu mai este așa de tânăr încât să fie exclusă vreo cauză medicală.

Concertul a fost anulat

Pe 18 iulie, Hollywood Vampires, o trupă formată din Johnny Deep și Alice Cooper, și-a anulat în ultimul moment apariția la Papp László Sport Arena din Budapesta. Johnny Deep a leșinat și a fost nevoia de intervenția unui medic. Arena era plină de spectatori, dintre care unii au călătorit sute de kilometri până în capitala ungară.

„Membrii trupei făcuseră instalația de sunet”

„Totul era pregătit, scena era pregătită, echipa din culise era pregătită pentru petrecere. Nici măcar nu mi-a trecut prin cap că ar putea exista o problemă, mai ales că membrii trupei făcuseră instalația de sunet care fusese programată pentru după-amiază. Nimeni nu s-a mai gândit la faptul că Johnny Depp nu a participat, microfonul său a fost montat de un membru al staff-ului, dar acest lucru nu este neobișnuit pentru astfel de vedete.

A fost doar o simplă exagerare de star rock?

Tot ce am auzit este că Depp a fost surescitat, nici măcar nu a putut părăsi hotelul. Am auzit, de asemenea, că au chemat un medic pentru a vedea dacă nu cumva are ceva mai mult decât o simplă exagerare ca un star rock”, a declarat un plasator pentru Blikk. Organizatorii sunt în discuții pentru a reprograma concertul cât mai curând posibil. Pentru început, s-a crezut că ar putea legătură cu o criză de nervi a starului din Pirații din Caraibe.

Johnny Deep s-a accidentat grav la picior în luna mai

La sfârșitul lui mai Johnny și-a anunțat fanii că s-a accidentar grav la picior, dar a precizat că nu va sta mult timp să se recupereze.

Johnny Deep, probleme mari în capitala Ungariei

Declarația publicată de trupă și de Johnny însuși a dezvăluit că vor onora în continuare datele din etapa europeană a turneului lor, așa cum au fost planificate. Startul turneului de vară a fost pe 8 iunie în București, apoi vor merge timp de două  luni în Europa. Turneul se va încheia în SUA pe 30 iulie.

„Puteți fi siguri că toți membrii grupului sunt în siguranță și sănătoși”

Pe contul de socializare al formației a apărut un comunicat, în care membrii au anunțat că în acest moment toată lumea e sănătoasă. „Puteți fi siguri că toți membrii grupului sunt în siguranță și sănătoși. Așteptăm cu nerăbdare să ne vedem în Polonia, Germania și Statele Unite în zilele următoare”.

Într-o altă postare apărută tot pe contul grupului s-a anunțat că „În această seară ne ridicăm la Festiwal Legend Rocka din Slupsk, Polonia!”. Potrivit informațiilor oferite de presa din Ungaria, acesta și-ar fi pierdut conștiința din cauza unei supradoze de droguri sau alcool.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre