Ce premiu i-ar da Mihai Bendeac lui Zanni, după ce le-a frecat ridichea la iUmor

Ce premiu i-ar da Mihai Bendeac lui Zanni, după ce le-a frecat ridichea la iUmor
Cel de-al XI-lea sezon iUmor și-a răsfățat fanii cu o ediție specială de roast, difuzată la Antena 1. Zanni sau Zannidache a avut o prestație excepțională, primind ropote de aplauze.

Aflat pentru prima oară în aceasta ipostază, Zanni, adică Zannidache, fost concurent Chefi la cuţite,  a mărturisit încă din culise că este copleşit: „N-am avut niciodată emoţiile astea!”. În schimb, pe juraţi i-a cucerit încă de la început: „Dacă ar exista premiul Nobel pentru sinceritate…”, i-a spus Mihai Bendeac, care a mai completat: „Mi se pare absolut senzaţional ce a putut să gândească băiatul ăsta! A fost un fel de roast în roast!”.

Ce a urmat după Zanni la iUmor

Ajunși deja la sezonul unsprezece al emisiunii iUmor, atât jurații, cât și prezentatorii, ar fi putut fi tentați să creadă că le-au văzut pe toate, dar pe parcursul audițiilor concurenții le-au dovedit că pot fi mai departe de adevăr. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac au fost surprinși în emisiunea de roast de nume mari din viața publică din România care au urcat pe scena iUmor pentru a le spune lucruri pe care nu mulți ar îndrăzni să le rostească. Și, adevărul e că le-am cam frecat ridichea! Cel puțin Marina Almășan… n-a iertat nimic și pe nimeni.

Rând pe rând, George Buhnici, Iulia Albu, Zannidache, Marina Almăşan, partenerul lui Cheloo de la raliul de la Dakar, Mihai Ban, Nicole Cherry şi mulţi alţii au venit pe scena iUmor pentru a-i „perpeli” la foc mic pe jurații Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac. Adevărul este că cei mai mulți au făsut glume pe seama lui Bendeac, el a fost ciuca bătăii.

Dar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo au reacționat extrem de bine și chiar uneori cu umor la vederea pleadei de critici și au primit remarcile usturătoare cu zâmbetul pe buze, cu aplauze sau râzând.

Extrem de amuzant a fost episodul cu Buhnici și faptul că Cheloo l-a confundat cu „Horhe”, fost concurent la „Te cunosc de undeva” și prezentator al ediției trecute la „Masked Singer”.

Sursa foto: iUmor