Recent, Raluca Bădulescu a vorbit despre sora sa, despre care a avut doar cuvinte de laudă. Iată cum arată femeia care o iubește și o sprijină necondiționat pe jurata de la „Bravo, ai stil”.
Ioana, sora iubită a Ralucăi Bădulescu n-a fost atrasă de lumea showbizz-ului. A ales psihologia și, spune vedeta, e un psihoterapeut cu totul remarcabil care o ajută ori de câte ori are nevoie de un sprijin moral.
„Ca orice om, am probleme, întrebări, ea mă cunoaște cel mai bine”
„Ioana mă ajută enorm, este cea mai bună soră pe care o poate avea cineva. Este sora înțeleaptă. Este genială, strălucitoare, omul care pe mine mă sfătuiește de fiecare dată. Este un psihoterapeut extraordinar. Ca orice om, am probleme, întrebări, ea mă cunoaște cel mai bine”, a declarat Raluca Bădulescu pentru Viva.
Ce relații e între vedetă și părinții săi
Deși au mai fost momente grele, între Raluca Bădulescu și părinții săi e o relație extraordinară, iar vedeta se simte binecuvântată că are o asemenea familie. „Probabil că i-am dezamăgit, că nu există copil perfect. Probabil că am avut perioade în viața mea când am făcut greșeli, dar sunt convinsă că pe parcursul timpului le-am reglat. Știu sigur că sunt mândri de mine și că eu sunt binecuvântată că îi am ca părinți”, s-a destăinuit jurata „Bravo, ai stil”.
Ce meserii a avut Raluca Bădulescu
Deși îi place lumina reflectoarelor, Raluca Bădulescu a avut mai multe meserii până să ajungă aici, dintre toate fiind îndrăgostită de cea de trader. „După ce am absolvit Facultatea de Litere, din Cadrul Universității București, am activat că profesoară de română și engleză, timp de câteva luni.
După aceea, am lucrat la o companie de telefonie mobilă, ca reprezentant relații clienți, a fost o experiență foarte frumoasă. Brusc, am avut o mutare în carieră, am lucrat 8 ani de zile ca trader de produse petroliere. Am făcut 4 ani de ASE, însă nu l-am absolvit. Am vrut să excelez în meseria de trader, așa că am făcut și cursuri de trader la Londra. Mi-a plăcut foarte mult, a fost o experiență fantastică”, s-a destăinuit diva.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook