Tom Cruise nu mai e ce-a fost. Deși în urmă cu nici doi ani, actorul încă se număra printre cei mai râvniți burlaci de la Hollywood, astăzi lucrurile nu mai stau deloc așa.
Pandemia de coronavirus l-a ținut pe Tom Cruise în casă, pe canapea, mult prea mult. Și pentru a-și ocupa timpul, acesta a mâncat, a dormit și a uitat de sala de sport. Astfel că, în prezent, celebritatea de la Hollywood a acumulat multe kilograme și a devenit greu de recunoscut chiar și pentru cei mai fideli fani.
Cu fălcuțe și roșu în obrjori, Tom Cruise, 59 de ani, începe să își arate vârsta.
Cele mai recente imagini cu starul din „Misiune Imposibilă” și „Top Gun” au fost surprinse la un meci de baseball între Los Angeles Dodgers și San Francisco Giants, duminică. Înfățișarea actorului a creat un adevărat val de păreri în mediul online.
Unii au luat kilogramele în plus ale lui Cruise în râs, spunând că a făcut fălcuțe de veveriță, pe când alții l-au apărat, spunând că e normal pentru vârsta lui și în contextul pandemiei să ia puțin în greutate. Totodată, cele mai interesante comentarii au venit din partea celor care susțin cu tărie că noul chip al sex-simbolului american e afectat de unele intervenții estetice.
Ce trebuie să știi despre Tom Cruise:
- Numele său complet este Tom Cruise Mapother IV
- A fost căsătorit de trei ori, cu actrițele Mimi Rogers, Nicole Kidman și Katie Holmes
- Are trei copii, dintre care doar unul biologic – fetița Suri, pe care o are din căsnicia lui Katie Holmes. Ceilalți doi au fost adoptați în timpul mariajului cu Nicole Kidman
- Revista Forbes l-a denumit ca cea mai puternică celebritate din lume în 2006
- A fost nominalizat la trei premii Oscar și a câștigat trei Premii Globul de Aur
- Primul său rol principal a fost 1983 în filmul Risky Business
- A jucat rolul unui pilot eroic în Top Gun în 1986
- Cruise este cunoscut pentru sprijinul controversat și aderarea la Biserica Scientologică
- Averea lui Tom Cruise însumează 600 de milioane de dolari.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook