Simona Ionescu / Redactor Șef

Ce tradiții au respectat la nuntă Florin Salam și Roxana Dobre ca să le meargă bine toată viața

Ce tradiții au respectat la nuntă Florin Salam și Roxana Dobre ca să le meargă bine toată viața
1 iunie 2022 a fost una dintre cele mai frumoase zile pentru Florin Salam și Roxana Dobre. Au devenit oficial soț și soție și speră ca viața să îi răsplătească cu tot ce are mai bun.

Mamă a trei dintre copiii lui Florin Salam, Roxana Dobre și-a unit destinul cu cel al regelui manelelor, Florin Salam la malul mării.

Ce tradiții au respectat la nuntă Florin Salam și Roxana Dobre ca să le meargă bine toată viața

Chiar dacă au ales ca nunta lor să fie modernă, Florin Salam și Roxana Dobre nu au uitat nici de tradiții. Și dacă la început bruneta vroia să aibă cununia religioasă pe plajă, s-a răzgândit și toată lumea a mers la o biserică specială din Constanța, după cum a mărturisit Betty, fiica artistului: „Așa e la noi în familie, se schimbă așa, pac-pac. Important e că suntem bine. Nu e niciun motiv, așa a fost să fie. Dumnezeu a vrut așa, este o biserică importantă aici, specială”.

O pereche de nași a fost alesă din familie

Pentru a avea noroc toată viața, Florin și Roxana au avut mai multe perechi de nași, dar una dintre acestea au fost rude. Așa spune tradiția că le va merge din plin toată viața.

De asemenea, Roxana a respectat și tradiția cu turta miresei, colacul fiind rupt deasupra capului său, apoi împărțit mesenilor.

Ce dar de nuntă le-a făcut Jador

Printre cei care au ales să fie alături de Florin Salam la marele eveniment s-a numărat și Jador, care este nu doar prieten cu regele manelelor, dar și un mare fan al lui. Și pentru că petrecerea a avut loc într-un loc luxos și darul de nuntă trebuia să fie pe măsură.  ”Suntem în același domeniu și trebuie respectat așa cum se cuvine.

Dar eu o să plec mai curând, pentru că am de cântat la Vaslui, Huși, Republica Moldova, nici nu mai știu. Dar o să stau, pentru că-l iubim cu toții și trebuie să fim lângă el. Suntem fanii lui cu toții, sunt fanul lui”, a declarat Jador. Chiar dacă nu a vrut să spună cât a scos din buzunar, a fost dat de gol de un prieten, care a mărturisit că a lăsat 2000 de euro.

Ce-i drept, Jador a fost obligat să plece primul de la petrecere, pentru că avea mai multe concerte.  „Foarte frumos m-am distrat! Cum aş putea eu să vorbesc de bani când eu am fost amărât. Cum aş putea eu să vorbesc vreodată de sume de bani chiar dacă aş fi milionar sau orice aş fi eu nu aş putea să mă dau mare”, a declarat Jador pentru Cancan.

Sursă foto: cancan

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre