Simona Ionescu / Redactor Șef

Cel mai greu an pentru Cătălin Bordea. Comediantul a și câștigat, dar a și primit vestea care l-a pus la pământ

Cel mai greu an pentru Cătălin Bordea. Comediantul a și câștigat, dar a și primit vestea care l-a pus la pământ
În ultima perioadă, numele acestei vedete din showbiz se află pe prima pagină a ziarelor, care susțin că relația dintre comediant și soția lui ar fi pe butuci.

Dincolo de aceste lucruri, omul care le aduce zâmbetul pe buze românilor, trece prin probleme și mai mari.

Cătălin Bordea a dat prima declarație în care a vorbit despre situația extrem de grea prin care trece în acest momente. El spune că încearcă să se țină tare cât poate de mult, conștient fiind de faptul că trebuie să fie puternic pentru cei care au nevoie de el.

Cătălin Bordea și bunica, cea mai importantă persoană din viața lui

„Dacă cedez și mă anesteziez cu vicii sau alte prostii înseamnă că am plecat din Botoșani degeaba”

„Tot ce pot să spun momentan e că am avut un an greu. M-am întors din America Express cu niște experiențe extraordinare, dar foarte obosit. Probleme personale mari. Mama panicată că i-a recidivat cancerul. Însă încerc să mă țin conștient și lucid pentru că am niște responsabilități.

Cătălin Bordea și soția, femeia care i-a schimbat viața

Față de mine, de prietenii care îmi sunt alături și fața de șansa pe care am primit-o de la viață. Dacă cedez și mă anesteziez cu vicii sau alte prostii înseamnă că am plecat din Botoșani degeaba. Sunt oameni care au greutăți mult mai mari și le duc cu demnitate”, a declarat Cătălin Bordea săptămâna trecută. Cu asta a început să se vorbească și să se scrie mai des despre posibila despărțire a comediantului de soția sa. Iar zilele trecute, el a confirmat și divorțul la notar.

„M-am îndrăgostit de zâmbetul ei”

Soția lui Bordea a lucrat în Dubai, ca stewardesă și a postat în trecut câteva fotografii pe contul de socializare. Cu câțiva ani în urmă, Cătălin a declarat că s-a îndrăgostit de zâmbetul ei. „Când m-am îndrăgostit de ea, m-am îndrăgostit de zâmbetul ei. Îţi umple ziua, îţi da energie când începe să zâmbească. Mă energiza pe vremea când eram cu altcineva. E foarte ruşinos! Mă energiza uitându-mă la pozele ei. Mi-am urmărit soția timp de un an pe Facebook.

Soția lui Bordea a lucrat în Dubai

„După ce ne-am cunoscut, mi-am pregătit cerere în prietenie cam o lună”

Am primit o cerere de prietenie la un moment dat, am văzut fățuca asta și zâmbetul extraordinar, mi-a dat o energie foarte faină și un an de zile după aia mă uitam în fiecare zi la pozele ei și ale fostului ei prieten. La un moment dat, au apărut niște poze fără el, dar plecase din țară.

Apoi, a venit ea acolo unde făceam stand-up, eu eram trist și abătut, a trecut pe lângă mine, a zâmbit. Venise în Deko, a asistat la spectacol și după a plecat din țară. Și nu știam cum să mă bag în seamă. I-am trimis un mesaj: «Mi s-a părut mie că ai fost aseară la show?» și i-am cerut prietenia, ca pe vremuri. Adică, după ce ne-am cunoscut, mi-am pregătit cererea în prietenie cam o lună. Am scos-o la un suc și am întrebat-o”, a mărturisit comediantul pentru Antena Stars, într-o emisiune care acum face parte din amintiri.

Acum, după spusele amicilor săi, Cătălin Bordea încearcă să treacă peste acest moment de trădare al fostei soții și să găsească optimismul și umorul care-l caracterizează. Are o galerie în jurul lui care-i spune că nu s-au terminat femeile și că va apărea una perfectă și în viața lui.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre