Carmen Harra le dă iar peste cap viața românilor cu predicțiile pe care le-a făcut pentru viitorul apropiat.
Clarvăzătoarea Carmen Harra nu are vești bune despre această toamnă. Face predicții cumplite despre luna noiembrie
Potrivit lui Carmen Harra, luna noiembrie e posibil să vină cu probleme pentru România. Clarvăzătoare a vorbit despre organizarea de noi proteste, iar acest lucru e posibil să se întâmple pentru că românii s-au săturat de tot ceea ce se întâmplă în ultima perioadă. Clarvăzătoarea crede că s-ar putea ca oameni politici care ar fi trebuit să plece de mult de la putere, o vor face acum.
„Văd o revenire la proteste, pentru că întotdeauna intervenția divinității își spune cuvântul”
„Revirimentul României este în unirile care vor veni. România, după o perioadă lungă de timp se readună și își găsește forța interioară. România a fost tocată, decimată, batjocorită, călcată în picioare.
Dar, până într-o zi, pentru că toate sunt până într-o zi. Văd o revenire spectaculoasă a românilor în următorii ani și revenirea la România inițială pe care o știm cu toții de atâta amar de vreme și aici va fi puterea României. România renaște (…)
„Ne eliberăm de aceste personaje care, de fapt, trebuiau să plece de multă vreme”
Văd în luna noiembrie că se va întâmpla ceva puternic în România, pentru că românul este tare săturat. Văd o revenire la proteste, pentru că întotdeauna intervenția divinității își spune cuvântul și ceva o să se întâmple care ne ajută să ne eliberăm de aceste personaje care, de fapt, trebuiau să plece de multă vreme.” a spus Carmen Harra, pe contul său de socializare.
De altfel, la începutul anului ea a prezis că 2022 va fi un an conflictual și se pare că a avut dreptate, întrucât războiul dintre Ucraina și Rusia nu dă semne că s-ar opri atât de repede. Rămâne de văzut dacă ceea ce a văzut Carmen Harra în stele se va împlini…
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook