Simona Ionescu / Redactor Șef

Cum alegi tapetul potrivit casei tale

Cum alegi tapetul potrivit casei tale
Tapetul ar putea fi o soluție pentru casa noastră. Înveselește atmosfera, o face mai prietenoasă și, de ce nu, spectaculoasă. Copiii vor fi fericiți să vadă prințese, eroi de desene animate pe perete. Cum alegi tapetul potrivit casei tale.

Tapetul este o alegere foarte inspirată pentru a decora sau redecora pereții locuinței tale. Prin comparație cu vopsirea pereților cu vopsea lavabilă sau cu var, tapetul are o serie Întreagă de avantaje. În primul rând, atunci când acoperi pereții unei camere cu tapet, vei evita tot praful, mizeria și  vopseaua care stropește podelele și geamurile.

Cum alegi tapetul potrivit casei tale

Există diverse tipuri de tapet pe piață: pe suport de hârtie, pe suport de fibră textilă sau pe suport de fibră de sticlă. Se poate face la comandă și tapet personalizat.

Cele mai rezistente sunt tapetele pe suport textil și suport de fibră de sticlă pentru că se curăță ușor și durează mai mult timp. Și tapetul pe suport de hârtie este durabil, rezistent la murdărie și poate fi curățat atunci când e nevoie.

Poți pune tapet cu mâna ta, dar este mai bines ă apelezi la un profesionist: durează mai puțin montatul și nu vor fi strâmbe fâșiile.

Tapet de poate pune în orice cameră, în hol, în baie, în camera copilului, în sufragerie, dormitor sau baie. Pentru fiecare trebuie să alegi un tapet potrivit, cu mobilierul, cu lumina, cu celelalte obiecte.

Tapetul permite realizarea unor decoruri spectaculoase, imposibil de realizat cu ajutorul vopselei de pereți. Sunt disponibile zeci de tipuri de tapet, în culori intense și vibrante sau în nuanțe pale și elegante, cu imprimeuri clasice sau dimpotrivă, cu patternuri moderne și creative.

Sfaturi pentru alegerea tapetului potrivit

Alegerea unui tapet care să se potrivească cu fiecare camera a locuinței tale este o decizie foarte importantă.  E important, deci, să alegi un tapet care se armonizează cu fiecare încăpere în parte și cu stilul casei tale. ȘI de buget, desigur.

În primul rând, trebuie să ai în vedere dimensiunile încăperii pentru care alegi tapetul, precum și tipul de lumină din respectiva camera.

O cameră de dimensiuni mici (12 metri pătrați sau mai puțin) îți va da un sentiment de claustrofobie dacă alegi un tapet cu un pattern complex sau culori prea intense sau închise. Camerele de mici dimensiuni arată cel mai bine cu tapet în culori deschise, pastelate, cu imprimeuri fine, de mici dimensiuni. Gândește-te la posibilitatea de a decora doar unul dintre pereții camerei cu tapet. Astfel, vei scoate în evidență o anumită zonă a camerei, vei da senzația de mai mult spațiu și vei crea un joc de culori și de texturi foarte plăcut ochiului.

Camerele mari (livinguri, sufragerii de peste 12 mp) se pretează la o gamă mai variată de culori și de modele de tapet. Poți alege nuanțe profunde și imprimeuri complexe.  Poți să te joci un pic cu pereții și cu tapetul: de exemplu, să folosești un tapet mai frapant pentru un perete sau zonă de perete, scoțând în evidență o anumită parte a camerei. Pentru restul pereților, poți folosi un tapet în tonuri cuminți, discrete.

Cum alegi tapetul în funcție de lumină

Acordă o atenție deosebită luminii din încăpere. Anumite culori arată foarte bine Într-o camera Însorită, dar vor părea mohorâte într-o încăpere cu orientare nordică sau vestică.

Ca regulă generală, în camerele luminoase poți folosi cam orice culoare. Trebuie să fii precaut doar la nuanțele de galben, auriu sau alb crud, care ar putea părea excesiv de luminoase atunci când soarele bate direct pe ele.

În schimb, camerele care nu se bucură de o lumină naturală foarte bună vor arată întunecate dacă alegi tapete în culori reci sau/și închise: albastru, verde, vișiniu, maro. Pentru astfel de camere cel mai bine este să alegi culori calde, pastelate: cremuri, nuanțe de galben și portocaliu, tonuri de pământ foarte deschise.

Atenție la tapeturile decorate cu dungi verticale sau orizontale! Dungile verticale dau senzația de înălțime, deci sunt recomandate pentru camerele cu tavan jos. Dungile sau impimeurile pe orizontală fac camera să pară mai scundă și se potrivesc în încăperile cu tavan foare înalt sau acolo unde suprafața camerei este disproporționată față de înălțimea tavanului.

În birouri sau în alte spații de business este recomandat să alegeți tapet cu imprimeuri simple, geometrice: dungi verticale, coloane, cercuri, romburi, de diferite mărimi. În Încăperile de mari dimensiuni, se pot folosi tapeturi care combină mai mult de două culori. Dacă, În schimb, birourile sunt mici, alegeți tapeturi monocrome, cu imprimeuri cât mai discrete. Sursa: hdmall.ro

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre