Cum arată Jay Leno astăzi, după ce a suferit arsuri grave la față. Joe Biden a intervenit pentru el

Leno a petrecut nouă zile la Centrul de arși Grossman al Spitalului West Hills din Los Angeles, unde medicii și asistentele au stat non stop lângă el și i-au oferit cele mai inovatoare tratamente. Chipul i-a fost grav afectat de arsuri, însă iată că noile tratamente medicale fac „minuni”. Comediantul arată fantastic de bine, pe fața lui nefiind vizibilă nicio urmă a acestei experiențe oribile.
În timpul unei apariții în emisiunea „The Kelly Clarkson Show”, Jay Leno, în vârstă de 72 de ani, a invitat pe scenă echipa de la Grossman Burn Center – formată din doctorul Peter Grossman și trei asistente medicale, Karen, Alyssa și Amy – pentru a le surprinde cu o excursie de patru nopți în Bahamas.
Comediantul a spus că „medicii câștigă bani destul de buni” pentru munca grea pe care o fac, dar asistentele „sunt remunerate mai puțin pentru serviciile lor”. Vedeta a explicat că a vrut să facă ceva special pentru oamenii pe care el și prezentatoarea Kelly Clarkson i-au descris ca fiind îngeri. „Sunt ca cei mai buni oameni din toate timpurile”, a exclamat Leno.
Deși l-a descris pe Leno ca fiind un pacient grozav, în timpul apariției sale, doctorul Grossman și-a amintit un moment în care fostul prezentator de talk-show a încercat să-l intimideze cu ajutorul președintelui Statelor Unite.
„Când l-am văzut pentru prima dată pe Jay am fost puțin neliniștit, deoarece avea arsuri ceva mai semnificative decât speram”, și-a amintit medicul. „Știți, este Jay Leno, e o față pe care toată lumea o recunoaște”, a adăugat medicul.
De asemenea, a fost dezvăluit și modul în care președintele Biden a jucat un rol în recuperarea legendei The Tonight Show la spital. Grossman a spus că Leno a scos telefonul și a pornit un mesaj vocal pe care l-a primit de la președintele SUA. Joe Biden îi trimitea gânduri și rugăciuni în urma accidentului său.
„În timp ce ieșeam din camera lui pentru prima dată, Jay spune: „Hei, doctore, ascultă asta!”, așa că își deschide telefonul mobil și spune: „Hei Jay, sunt Joe. Vreau doar să-ți spun că sunt în Indonezia acum, dar mă gândesc la tine. Am auzit despre accidentul tău și mă rog pentru tine'”, iar Jay spune: „Nu-i așa că e frumos?”.
„Mă îndepărtez și îmi spun: Ăsta e președintele Statelor Unite!”, a râs el, deși recunoaște că mesajul a pus „puțină presiune” asupra sa.
Din fericire, Leno s-a recuperat total și chipul lui celebru va fi văzut din nou pe micile ecrane.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook