Astăzi,15 iunie, Patriarhia Română a organizat o slujbă de pomenire a poetului Mihai Eminescu, la 131 de ani de la acestuia. Sluba a fost programată la Cimitirul Bellu din Capitală. Un sobor de preoţi a oficit Sfânta Liturghie, iar de la ora 10.00, are loc slujba parastasului, la mormântul poetului.
Mihai Eminescu a fost numit, de-a lungul vremii, „Luceafărul poeziei româneşti” sau „poetul nepereche”. Contemporanii lui spuneau că era tulburător de frumos. Despre imaginea sa, în afară de câteva fotografii cunoscute, apare şi o descriere a unui bun prieten, Teodor Ştefanelli, fost coleg de clasă cu Eminescu la şcoala din Cernăuţi şi, mai apoi, la Universitatea din Viena: „Avea statură mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proporţionat. Avea ochii negri şi adânci. Purta mustaţă, rar o rădea”.
Cum arată Mihai Eminescu la 21 de ani
Fotografia pe care o cunoaștem cu toții a fost făcută în grabă la Praga, în anul 1869, în Piaţa Sf. Wenceslas, atunci când Eminescu avea 19 ani. Avea să devină peste ani emblema lui Mihai Eminescu.
Aşa îl cunoaştem noi pe Eminescu: profil aproape sculptural, frunte înaltă, păr pe spate, papion. Ocaziile în care poetul s-a lăsat fotografiat au fost rare.
Totuși, istoricii au găsit această fotografie aproape necunoscută, din 1871, realizată în localitatea Dresden, pe când poetul avea 21 de ani.
Criticii literari care s-au ocupat de marele nostru poet au aflat că și în albumul Veronicăi Micle s-ar fi aflat fotografii cu Mihai Eminescu și că este o chestiune de timp până când vor fi găsite.
Ultimele zile de viaţă ale lui Mihai Eminescu
În ciuda problemelor sale de sănătate, Mihai Eminescu a scris poezii până în momentul morţii. Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de admiratorii săi. Într-unul dintre buzunare se afla un mic carneţel. Pe acesta erau scrise ultimele sale poezii: “Viaţa” şi “Stele în cer”.
Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mintale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, poetul Mihai Eminescu. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.
În vremea în care Eminescu a scris poezia „Pe lângă plopii fără soţ”, era îndrăgostit de Cleopatra Leca Poenaru, fiica pictorului Constantin Lecca şi verişoara lui Caragiale. Prietenă cu Maiorescu, ea venea adesea pe strada Mercur nr.1, unde se ţineau seratele literare. Acolo a cunoscut-o Eminescu şi s-a îndrăgostit de ea. Cleopatra avea casă pe strada Cometa nr.l6, o stradă cu plopi, pe care Eminescu i-a numarat şi a observat că erau în număr fără soţ. (Sursa: “Viaţa lui Mihai Eminescu”, de George Călinescu)
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook