În 2013 toată presa titra despre divorțul de 300 de milioane de euro al celor două vedete, dar iată cum și-au salvat căsnicia Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones. La mulți ani distanță de la acel moment, actrița galeză dezvăluie cum și-a salvat căsnicia și cum a rezistat mariajul său cu Michael Douglas.
Star Magazine scria că, din cauza problemelor de sănătate ale soției, care a fost diagnosticată cu „bipolaritate”, Michael Douglas a cerut avocatului să-l „scape de toți acei ani de iad”, și să perfecteze actele de divorț.
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas s-au căsătorit în anul 2000 și au împreună doi copii, Dylan Michael și Carys Zeta, de 20, respectiv 17 ani. În ciuda diferenței de vârstă și a încercărilor prin care au trecut în urmă cu opt ani, Catherine Zeta-Jones (51 de ani) și Michael Douglas (76 de ani) au rămas împreună. Până la urmă, ceva a contat mai mult decât orice.
Cum și-au salvat căsnicia Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones
Actrița galeză a dezvăluit secretul mariajului de 21 de ani cu Michael Douglas. „Dragostea și respectul sunt constanta. Nu ne-am pierdut niciodată simțul umorului și ne bucurăm unul de compania celuilalt. Eu și soțul meu petrecem mult timp împreună fiindcă, spre deosebire de alte cupluri, nu am avut niciodată un program de la 9:00 la 5 după-amiaza.
În primul rând, ne distrăm mult împreună. Soțul meu e cu 25 de ani mai în vârstă ca mine; nu-i un secret. În orice relație ar fi anormal dacă n-ar exista momente mai bune și altele mai puțin bune. Fie lucrăm, fie nu. Eu lucrez 16 ore pe zi, dar am și zile când nu lucrez deloc. El face la fel, lucrează sau nu. Așa că în relația noastră există mult timp doar pentru noi”, a declarat ea pentru Wall Street Journal.
Numerologii ar putea spune multe despre ei
Am spus că între cei doi actori e un sfert de veac diferență. Dar e fix. Amândoi sunt născuți în exact aceeași zi, 25 septembrie. Cei doi s-au cunoscut cu doi ani înainte să se căsătorească. Actorul Danny DeVito le-a făcut cunoștință în 1998. „Prima dată când am întâlnit-o, am aflat că avem aceeași zi de naștere și i-am spus: <<O să fiu tatăl copiilor tăi>>. Am aflat că juca golf. M-am topit. Se uita drept în ochii mei și asta a fost”, a povestit Michael Douglas pentru Entertainment Tonight.
Michael Douglas mai are un fiu, Cameron (42 de ani), din căsnicia cu Diandra Lucker. De aceasta a divorțat în anul 2000, același în care s-a căsătorit cu Catherine. Mai mult, actorul e și bunic. El are o nepoțică în vârstă de trei ani, de la primul său fiu.
Sursa foto: Instagram
Imagine rară, cu Oana Radu fără machiaj. Puțini fani o recunosc
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook