Cuza de la Asia Express a primit o lecție în deșert de n-o să o uite toată viața

Cuza de la Asia Express a primit o lecție în deșert de n-o să o uite toată viața
Concurenții de la Asia Express sunt acum în Iordania, iar peripețiile se țin lanț. Emisiunea crește în audiență de la o ediție la alta.

Cuza de la Noaptea târziu încearcă să facă față cât mai bine probelor din Iordania. Din păcate, la începutul călătoriei prin această țară a avut parte de un moment neplăcut.

Cuza de la Asia Express a avut un meci cu o cămilă. Animalul i-a arătat cine e șeful în deșert

Deșertul din Iordania le-a creat lui Cuza și colegului său, Emi, mari probleme. Obligați să se plimbe cu o cămilă prin deșert, Cuza nu a putut să se împrietenească cu animalul. În timp ce Emi stătea tolănit pe animal și admira peisajul, Cuza nu a putut să ghideze cămila printre dunele de nisip. Supărat că nu a fost tratat cum și-ar fi dorit, animalul s-a răzbunat. L-a scuipat direct în gură pe Cuza. Tânărul a început să vomite pe loc, în timp ce prietenul Emi se distra copios.

”M-am apropiat și mai mult de el, eram față în față. Și dintr-odată se uită cămila la mine, face un zgomot din stomac și… m-a scuipat. La mine în gură, în ochi, pe haine. Am vomitat zece minute, m-a prins cu gura deschisă, m-a scuipat efectiv în gură cămila. Nu există ceva mai rău de atât”, a declarat Cuza în emisiunea ”Asia Express”.

S-a ars foarte tare la mână

Dar asta nu e tot. Concurenții au avut o probă foarte grea, când au fost nevoiți să gătească pâine alături de beduini. O sarcină grea pentru Cuza, care s-a ars foarte rău la mână când a așezat pâinea la cuptor. Cele cinci echipe de concurenți au avut și prima noapte de căutat cazare și au fost surprinși să vadă cât de ospitalieri sunt iordanienii.

Dar și care este stilul de viață al celor care le-au oferit acoperiș deasupra capului și mâncare.

În Iordania, vedetele vor trebui să se obișnuiască atât cu peisajul cât și cu religia, cultura și clima pentru a-și păstra locul în competiție.

Sursă foto: antena1