Doamna Cornelia Daneș, urmașa unei vechi familii de mocani din Turcheș, ne-a povestit că primele baluri se țineau în preajma Bobotezei, după sărbătorile de Crăciun și Anul Nou, pe care mocanii săceleni le petreceau acasă, în familie. Erau dornici să se întâlnească, rude, prieteni, vecini și să petreacă laolaltă, la Sala ,,Szabo”, în acordurile tarafului lăutăresc al lui Traian Damian, din care făceau parte Niță Oglindă, Mușcușan și Feri Orbul.
Dansurile tradiționale, ,,brâul”, ,,ofticuța” și ,,breaza” alternau noaptea întreagă cu tangoul, valsul, fox-trot-ul și cu romana, dansul de societate, inventat la Brașov, la jumătatea veacului al XIX-lea, de către profesorul Iacob Mureșianu.
Se ospătau cu brânză grasă de oaie, care ,,mergea bine” cu ,,tărie”, căci așa-i spuneau săcelenii rachiului cu chimen și zahăr ars, cu sarmale aburinde, ori varză călită cu friptură de gâscă și de rață, alături de care tronau pe platouri tradiționalele plăcinte mocănești și cozonacii pufoși cu nucă.
Bucatele erau stropite cu vinuri aspre aduse de peste Carpați. Cu timpul a devenit ,,Balul plăcintelor”, organizat de ,,Lăsata secului”, ultima distracție la care participau mocanii și familiile lor. Apoi intrau în ,,Postul Mare”, pe care îl respectau cu sfințenie, cu credința că Dumnezeu le va apăra și călăuzi turmele, pe ei și pe toți ai lor.
Amintiri despre Balul plăcintelor mocănești
Din amintirile copilăriei, marcate de poveștile bunicilor și ale mamei, doamna Daneș ne-a dezvăluit că până la începutul veacului trecut, în fiecare casă de mocan se preparau ,,plăcinte cu refrec” după o rețetă moștenită din generație în generație.
Astfel, înainte de a se apuca de gătit, gospodina număra în gând ,,pentru fiecare musafir un ou” (dacă urma să aibă 20 de invitați, pregătea 20 de ouă), adăuga sare și apoi făină cât cuprinde. Din acest aluat simplu, frământat îndelung și cu putere, pregătea foi rotunde, mari cât două palme, pe care le umplea din belșug cu brânză de burduf preparată de vestiții oieri din Săcele.
Apoi foaia se îndoia spre interior și se acoperea cu cealaltă foaie, după care, printr-o mișcare de răsucire a degetelor și a aluatului se obținea refrecul, marginea groasă care nu lăsa brânza să se scurgă. Punea plăcintele în ,,tuciul” (oala de fontă) cu untură fierbinte și le lăsa să se scalde până se rumeneau bine. Când erau gata le scurgea și le așeza una peste alta. Ca să rămână calde, iar la venirea oaspeților le servea cu zară de oaie (lapte bătut, cu cocoloașe).
Plăcintele cu refrec au căpătat o altă față
În timp vechea rețetă s-a schimbat. Pentru că și mocanii s-au schimbat, ,,s-au domnit”. Iar plăcintele cu refrec au căpătat o altă față. Erau ca jumătățile de lună. Și aveau aluat fin, cu untdelemn, ouă, făină, lapte, drojdie și brânză de burduf. Lângă ele erau carafele cu vin.
Dar, nu peste mult timp, a venit războiul, iar mocanii nu s-au mai întâlnit la balurile de altădată. Au trecut anii, cu zecile, și ei, acei mocani cu mii de oi, stăpânii munților din jurul celor Șapte Sate, au plecat, rând pe rând, câte unul… Dar, în toți acești ani, lungi și grei, au crescut urmașii lor care, în 1995 au îmbrăcat din nou frumoasele straie mocănești și au reînviat tradiția anuală a Balului plăcintelor cu refrec.
Articol scris de muzeograf Cristina Tănase de la Muzeul de Etnografie Brașov.
De ce ar fi prințul Charles un rege „nepotrivit”. Argumentele unui biograf
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook