Simona Ionescu / Redactor Șef

Dieta cu iaurt scade colesterolul şi previne balonarea

Dieta cu iaurt scade colesterolul şi previne balonarea
Lactatele sunt întotdeauna benefice pentru organism. De pildă, iaurtul este bogat în calciu, proteine, săruri minerale și încă mulțime alte calități. Uite cum se ține dieta cu iaurt! Slăbești, scade colesterolul şi se previne balonarea.

Iaurtul este o sursă de sănătate, ca mai toate lactatele. Este bogat în calciu, proteine, săruri minerale, precum fosfor, potasiu, zinc, iod şi magneziu, vitaminele A şi B – niacină, acid pantoneic şi acid folic. În plus, are capacitatea de a tăia din caloriile pe care le aduc mâncărurile grase pe care le consumaţi.

Dieta cu iaurt

Programul utilizează iaurtul  ca aliment natural principal de-a lungul unei zile, alături de alte produse sănătoase pentru organism, cum ar fi fructele, legumele sau peştele.
Urmând cu stricteţe această dietă, de două ori pe lună, veţi observa nu numai că aţi scăzut cu cel puţin un număr la haine, dar veţi sesiza şi o scădere a nivelului colesterolului. În plus, veţi scăpa de balonare, de constipaţie sau de diaree, iar corpul se va detoxifica prin uşurarea digestiei.

Deoarece această dietă este una restrictivă, e de preferat să nu o ţineţi mai mult de trei-cinci zile şi să nu o repetaţi mai mult de două ori într-o lună.

Ziua 1

  • Mic dejun: un pahar cu apă minerală, la temperatura camerei, o cafea sau un ceai fără zahăr, un iaurt degresat (200 de grame) şi o pară.
  • Gustare: o cană cu ceai verde
  • Prânz: o salată mare de roşii cu două linguriţe cu ulei de măsline şi un iaurt grecesc (200 de grame).
  • Gustare: un fruct la alegere
  • Cină: două ouă fierte cu un bol de spanac fiert.

Ziua 2

  • Mic dejun: un pahar cu apă minerală la temperatura camerei, un ceai sau o cafea fără zahăr, un iaurt degresat şi un măr.
  • Gustare: o cană cu ceai verde
  • Prânz: 50 de grame de orez integral fiert, o conservă de ton în apă, o roşie, o jumătate de castravete cu o linguriţă cu ulei de măsline şi 100 de grame de iaurt.
  • Gustare: un fruct la alegere.
  • Cină: salată de fructe cu două linguri cu sirop de arţar, o lingură cu seminţe de in şi un iaurt degresat (200 de grame).

Ziua 3

  • Mic dejun: un pahar cu apă minerală la temperatura camerei, un ceai sau o cafea fără zahăr, un iaurt degresat (200 de grame) şi o banană.
  • Gustare: o cană cu ceai verde.
  • Prânz: 50 de grame de orez gătit cu o lingură cu ulei de măsline şi 100 de grame de caşcaval, plus o salată dintr-un castravete, 100 de grame de iaurt şi busuioc.
  • Gustare: un fruct la alegere.
  • Cină: 200 de grame de peşte merluciu fiert şi 150 de grame de cartofi copţi, peste care puneţi 100 de grame de iaurt şi condimente.

Ziua 4

  • Mic dejun: un pahar cu apă minerală la temperatura camerei, un ceai sau o cafea fără zahăr, un iaurt degresat (200 de grame) şi un măr.
  • Gustare: o cană cu ceai verde.
  • Prânz: 50 de grame de paste gătite cu roşii proaspete, busuioc şi 150 de grame de iaurt.
  • Gustare: un fruct la alegere.
  • Cina: 150 de grame de macrou la grătar cu salată verde, peste care puneţi două linguri cu ulei şi o felie de pâine integrală.

Ziua 5

  • Mic dejun: un pahar cu apă minerală la temperatura camerei, un ceai sau o cafea fără zahăr, un iaurt degresat (200 de grame) şi o pară.
  • Prânz: 60 de grame de spaghete preparate cu o lingură cu unt, plus un bol cu mâncărică de fasole verde preparată cu două linguri cu ulei de măsline.
  • Gustare: un iaut degresat (200 de grame) şi un fruct la alegere.
  • Cina: 120 de grame de brânzică de vaci, un cartof copt peste care puneţi sos făcut din 150 de grame de iaurt, o linguriţă cu ulei de măsline, oregano, sare şi piper.

https://www.doctorulzilei.ro/dieta-cu-iaurt-va-scapa-de-trei-kilograme-in-cinci-zile-scade-colesterolul-si-previne-balonarea/

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre