A avea un corp suplu și bine lucrat poate fi un dar de la natură, dar mai ales înseamnă sport și atenție la alimentație. O recunoaște chiar artista, în cel mai recent interviu acordat.
„Merg la sală în fiecare zi, cu mici excepții, când am foarte multă treabă sau sunt plecată pe undeva. Sau dacă am vreo zi petrecută cu Evelin. Merg la sală, lucrez pe grupe de mușchi, fac cardio. Îmi împart programul ca două ore dintr-o zi să fie pentru un antrenament la care țin foarte tare. Și, evident, am grijă ce mănânc. Este 70% dietă și 30% antrenament.
Cele două trebuie să fie mână în mână pentru a vedea rezultate evidente. Nu sunt gurmandă deloc, chiar mănânc ca să supraviețuiesc. Nu am avut pofte, nu am pățit niciodată să simt nevoia să mănânc. Înghețata nu îmi place atât de mult, așa că la acest capitol stau bine, fiindcă nu trebuie să mă abțin”, a declarat Anda Adam pentru Viva!.
Dieta minune care i-a schimbat Andei Adam viața
Acum se menține. În urmă cu doi ani, Anda Adam se duela cu kilogramele. A reușit într-un timp record să scape de 12 kilograme. Aceasta mărturisea că a apelat la dieta NALEP, concepută de un medic italian, Antonio Trombetta. Acesta i-a făcut Andei un regim personalizat. „Eu am reuşit să dau jos 6 kg într-o lună, mâncând orice, dar fără sare şi fără zahăr”, mărturisea vedeta.
Cum se ține dieta NALEP
Practic, dieta NALEP nu include vreo limitare în ceea ce privește cantitatea de alimente mâncate, ci propune alegerea unor alimente pe care le preferați și eliminarea altora care nu vă sunt pe plac. Ceea ce face dieta e să propună o combinare mai corectă a diverselor alimente.
Cu dieta NALEP puteți slăbi aproximativ 10 kilograme pe lună. După această fază, se reintroduc în meniu alimente care au fost excluse inițial, iar în a treia etapă se educă organismul pentru a avea un stil de viață sănătos.
Sursa foto: Instagram
Vă amintiți de Cheeky Girls? Iată cum au ajuns acum!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook