Kim Kardashian a fost fotografiată cu verigheta pe deget, dar fără inelul de logodnă de 1,5 milioane de dolari cu doar o zi înainte ca știrile despre separarea de Kanye West să facă înconjurul lumii. Vedeta în vârstă de 40 de ani, se află în mijlocul unui tsunami media, după ce s-a aflat că vrea să se separe de al treilea soț al ei, Kanye West, cu care s-a căsătorit în 2014. Cu doar o zi înainte să apară știrea în presă, Kim a postat o secvență pe Instagram, în care e fără inelul de care, șase ani a fost nedespărțită.
Kim și-a arătat verigheta „spartană” Lorraine Schwartz pe pagina sa de Instagram în iunie 2014, la mai puțin de o lună întreagă după ce s-a căsătorit cu Kanye la Florența. Aceasta era departe de masivul inel de logodnă cu tăietură ovală Lorraine Schwartz pe care Kanye i-l dăduse anul anterior.
Inelul, care valorează 1,5 milioane de dolari are 15 carate. În septembrie 2016, conform TMZ, Kanye a plătit peste 4 milioane de dolari pentru a-i oferi soției sale un inel cu diamante de 20 de carate, tot de Lorraine Schwartz – dar Kim nu a purtat inelul pentru mult timp, fiind jefuită de el, în luna următoare, în camera de hotel de la Paris.
Custodia copiilor va fi tranșată în instanță
„Niciunul dintre ei nu vrea să pară cel care pierde acest divorț și amândoi se vor lupta din greu pentru copiii lor”, a spus un insider pentru The Sun. Cele două vedete au patru copii, două fete și doi băieți. „Kim a precizat că dorește o custodie completă, așa că, dacă Kanye încearcă să lupte cu ea, lupta pentru custodie va fi brutală”, a continuat sursa pentru The Sun.
În timp ce unele surse spun că sărbătorile au marcat sfârșitul „Kimye”, surse apropiate cuplului au declarat pentru TMZ că soții și-au făcut cadouri scumpe. Dar, se pare că perechea a fost separată de Crăciun. Kardashian a fost în California cu copiii cuplului, în timp ce West și-a petrecut cea mai mare parte a timpului la ferma sa din Wyoming, în valoare de 14 milioane de dolari.
Pe lângă custodia copiilor, o altă temă care va fi adusă în fața judecătorului de divorț va fi conacul de vis de 60 de milioane de dolari din Calabasas. Cuplul are o avere combinată de 2,2 miliarde de dolari, dar conacul, care a aparținut Lisei Maria Presley e dorit de ambii.
Casa futuristă de 40 de milioane de dolari, împărțită în instanță
Unul dintre cele mai mari semne de întrebare din „divorțul” ar putea fi cine primește conacul de 15.667 de metri pătrați din cartierul exclusiv Calabasas din Hidden Hills. Vedeta în vârstă de 40 de ani, și rapperul, în vârstă de 43 de ani, au achiziționat casa, care a fost odată deținută de Lisa Marie Presley, în anul 2014 și au dat pe ea 20 de milioane de dolari. Au mai cheltuit încă 20 de milioane de dolari pentru renovarea acesteia.
Kim și Kanye chiar le-au arătat fanilor imagini din interiorul casei lor futuriste și masive din Los Angeles, în Architectural Digest din februarie 2020, vedeta împărtășind de asemenea multe imagini cu conacul prin intermediul rețelelor sale sociale.
Kim le-a arătat fanilor că, în zona de aer liber a conacului a fost amenajată pistă pentru skateboard pentru copii. Cei doi au renunțat la cele două piscine inițiale și au făcut una mai mare, care funcționează ca un jacuzzi, încălzind inclusiv apa și având valuri și hidromasaj.
Băile din casa lor masivă au foarte puține mobilier, cu o cadă modernă și ferestre din podea până în tavan, care dezvăluie frunzișul exterior. Dușul masiv are aceiași pereți de sticlă de la podea la tavan, lăsând puțină intimitate pentru oricine îl folosește. „Baia este una dintre camerele mele preferate”, a recunoscut Kanye în interviul acordat celebrei reviste de arhitectură.
Casa are un coridor foarte lung, cu tavane înalte și arcuite, care este adesea văzut pe Instagram-ul lui Kim. Ea a fost văzută adesea în casa ei în seria ei de succes Keeping Up With The Kardashians; unde și-a arătat sala mare de cinema, precum și camera de zi minimalistă.
Ce alte proprietăți mai au Kim și Kanye
În plus față de proprietatea lor din Calabasas, Kim și Kanye au achiziționat o proprietate din apropiere pentru 2,9 milioane de dolari în noiembrie 2019; este o casă de patru dormitoare de 3.900 de metri pătrați pe 1,5 acri cu facilități ecvestre. În septembrie 2019, duo-ul a cumpărat și o fermă de 14 milioane de dolari pe o suprafață de 1400 de acri în Wyoming; proprietatea, numită Monster Lake Ranch, găzduiește animale în valoare de aproape 300.000 dolari, potrivit TMZ.
În noiembrie 2019, s-a aflat că Kanye a cumpărat o a doua proprietate, Bighorn Mountain Ranch, de 14,495 milioane de dolari. Proprietatea se află pe 6.713 acri și este situată la mai puțin de 100 de mile distanță de prima fermă din Cody, Wyoming, potrivit TMZ.
Sursa foto: Daily Mail / Jack / Backgrid, Instagram
Exclusiv. Oana Zăvoranu dă în vileag „afacerea bijuterii”. Cum fac bani influenserițele
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook