Simona Ionescu / Redactor Șef

Doi tineri au creat cea mai scumpă geantă de mână din lume. Cum arată și celelalte „comori”

Doi tineri au creat cea mai scumpă geantă de mână din lume. Cum arată și celelalte „comori”
A fost lansată cea mai scumpă geantă de mână din lume. Costă „numai” 5,3 milioane de lire sterline, fiind realizată din piele de aligator și înfrumusețată cu diamante și pietre rare. Întrebarea este cine o va cumpăra.

Un brand italian de accesorii de lux lansează cea mai scumpă geantă de mână din lume, la un preț de 5,3 milioane de lire sterline. Boarini Milanesi, cu sediul în Bologna, va produce doar trei exemplare din opulentele genți Parva Mea, care necesită fiecare 1.000 de ore de muncă.

Confecționată din piele de aligator semi-lucioasă, geanta este împodobită cu 10 fluturi din aur alb, dintre care patru sunt decorați cu diamante și trei cu safire și turmaline rare Paraiba, însumând peste 130 de karate.  Are, de asemenea, un  fermoar cu un diamant pavé la cheiță.

Designul genții a fost inspirat de ocean, iar marca intenționează să doneze 711.950 de lire sterline din fiecare geantă vândută pentru cauze dedicate eliminării plasticului din oceanele lumii.

Cea mai scumpă geantă militează pentru ecologie

Cofondatorul brandului, Matteo Rodolfo Milanesi a povestit cum geanta (foto) este un omagiu adus tatălui său, pe care l-a pierdut când era adolescent, și că e inspirată de amintirile lor la malul mării.

Împreună cu cofondatorul și designerul Carolina Boarini, a decis să producă un accesoriu care să contribuie la conștientizarea necesității de a respecta mediul.

„Obișnuiam să petrecem fiecare vară pe mare, între Grecia și Turcia, iar eu eram cel mai fericit când mergeam în excursii cu barca între insule, a explicat el. Chiar dacă turismul de masă era încă departe, am vazut adesea pungi de plastic plutind pe apă sau pete de gudron scurse de pe petrolierele.

Recent, am văzut și mai mult plastic în mare decât când eram copil, din cauza pandemiei și a tuturor mănușilor și măștilor de față care sunt aruncate neglijent. Acest lucru mi-a amintit de tatăl meu, care obișnuia să se scufunde în apă pentru a colecta pungile de plastic și sticlele care pluteau în mare și mă ajuta să șterg petele de gudron de pe mâini după ce mă murdăream, pe plajă, când construiam castele de nisip”, a povestit Milanesi.

Asociata sa, Carolina Boarini a dezvăluit că alegerea pietrelor este legată de mare, explicând: „Safirele albastre reprezintă adâncimile oceanelor. Turmalina Paraiba ne amintește de mările necontaminate din Caraibe, iar diamantele se referă la transparența apei atunci când cade sub formă de ploaie.”

Compania Boarini Milanesi a fost înființată în Italia în 2016, cu accent pe „mai puțin, dar mai bine”, ceea ce înseamnă că produc mai puține articole, dar de înaltă calitate. Fiecare geantă este făcută la comandă exclusiv pentru client, cu numele lor în relief pe piele. Structura interioară și ambalajul sunt realizate din piele, lână și cașmir tăbăcite vegetal în locul materialelor sintetice utilizate în mod obișnuit. În timpul fabricării, clientul se poate întâlni cu artizanul care îi creează geanta prin live streaming.

Care sunt cele mai scumpe genți din lume

Cea mai scumpă geantă de mână actuală, conform Guinness World Records, este Mouawad 1001 Nights Diamond Purse (foto).

Geanta în formă de inimă, din aur de 18 kt, încrustată cu 4.517 diamante – 105 dintre ele galbene, 56 roz și 4.356 incolore, este evaluată la 2.375.850 GBP.  Geanta a avut nevoie de munca a zece artizani, care au lucrat, cumulat, mai mult de 8.800 de ore.

La începutul acestui an, o geantă Himalaya Birkin (foto) încrustată cu diamante și aur alb a stabilit un nou record mondial când s-a vândut cu 230.000 de lire sterline.

Aceasta a fost realizată de casa de modă franceză Hermes și se spune că este cel mai de dorit design din lume și „sfântul graal” pentru colecționari. Geanta a fost cumpărată în timpul unei vânzări online la casa de licitații Christie’s, care a strâns un total de 1,75 milioane de lire sterline.  Era cel mai scump lot care se vindea unui cumpărător anonim.

Prețul face din această Himalaya Birkin cea mai scumpă geantă de mână cumpărată vreodată în orice licitație numai online.  A fost, de asemenea, cea mai mare sumă plătită vreodată pentru o geanta vândută în America. Christie’s deține, de asemenea, recordul pentru gențile de mână vândute la orice licitație – 305.000 de lire sterline pentru un alt Himalaya Birkin în 2017. Piața de genți de mână si a luat un avânt recent, cu o creștere a valorii cu până la 40% în decursul unui an.

Sursa foto: Daily Mail

Se adâncește misterul monoliților. Cel din Utah „extras” peste noapte. Cel din România e încă în picioare

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre