Doliu imens în lumea filmului. Un alt actor iubit a murit de boala necruțătoare

Doliu imens în lumea filmului. Un alt actor iubit a murit de boala necruțătoare
Vestea tragică a venit azi-noapte, ora României. Celebrul actor, al 7-lea prieten din serialul Friends a murit. Acesta sufera de cancer la prostată, însă puțini știau prin ce suferințe trece.

Eveniment tragic la Hollywood.

Celebrul serial Friends a marcat o întregă generație. Din păcate, o dată cu trecerea timpului, soarta nemiloasă destramă trupa.

Duminică, la orele amiezii în SUA, James Michael Tyler, care îl interpreta pe Gunther a murit. Rolul acestuia se desfășura în barul unde se reuneau și fanii îl numeau „al 7-lea prieten”. Era managerul sarcastic.

Acesta s-a stins în casa lui din Los Angeles, după ce a dus o lungă luptă cu cancerul de prostată în stadiu 4. Familia lui a oferit un comunicat publicului, spunând că „Toată lumea îl cunoștea ca Gunther, al 7-lea prieten din serialul de succes „Friends”, dar cei care l-au îndrăgit l-au cunoscut ca un actor desăvârșit, muzician, activist în acțiuni de prevenție ale cancerului și soț iubitor”.

„Michael iubea muzica live și adesea se regăsea în aventuri neplanificate. Era suficient să-l întâlnești o singură dată ca să-ți devină prieten pe viață”, a mai transmis familia.

Anul acesta s-a organizat o reuniune a actorilor din serialul Friends, dar actorul în vârstă de 59 de ani nu a menționat în cadrul ediției speciale că suferă de cancer. „Nu am vrut să stric starea de spirit a nimănui”, a clarificat el ulterior, când s-a decis să vorbească deschis despre drama prin care trece.

Actorul a dezvăluit fanilor că suferă de această grea boală abia când a conștientizat că doar o minune îl mai poate salva. „Gunther” a filmat un clip în care a povestit drama sa, iar imaginea cu el bolnav a marcat întreaga lume.

„Am fost diagnosticat cu un cancer avansat la prostată, iar boala s-a întins și la oase. Mă lupt cu acest diagnostic de mai bine de trei ani. E stadiul 4 acum. E un stadiu terminal, deci probabil că mă va doborî în curând.”, a spus Michael la acel moment.

Metastazele i-au ajuns la coloană și nu mai putea merge. Sprijinul lui a fost soția, care l-a îngrijit zi și noapte.