Simona Ionescu / Redactor Șef

Donald Trump ajunge la  iUmor.  Iată când îl puteți vedea pe fostul președinte

Donald Trump ajunge la  iUmor.  Iată când îl puteți vedea pe fostul președinte
În fiecare ediție din cel de-al zecelea sezon iUmor, un personaj istoric își va face intrarea pe scenă. Rând pe rând, oameni care au făcut sau încă fac istorie în locurile din care vin, precum Donald Trump, Madonna, Einstein sau Pablo Escobar îi vor lua la „roast” pe cei trei jurați.

Donald Trump ajunge la  iUmor, și îl veți putea admira în toată splendoarea lui pe fostul președinte american.  Dacă în primele ediții din acest sezon au urcat pe scenă Vladimir Putin și Kim Jong Un, miercuri, de la 20.30, la Antena 1, este rândul fostului președinte al SUA, Donald Trump. Interzis în social media din cauza controverselor iscate, Trump își va lua revanșa în fața Deliei, a lui Mihai Bendeac și a lui Cheloo.

Cum vor reacționa jurații, cei de acasă pot afla miercuri, de la ora 20.30, la Antena 1. De la concurenți, la invitați și momente speciale, jurații, dar și cei de acasă, vor avea de descoperit multe surprize.

Donald Trump ajunge la  iUmor

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”. Cine obține minimum două voturi favorabile, merge mai departe în show.

Donald Trump ajunge la iUmor

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori. Pentru asta e necesară aplicația „iUmor”, creată special de Antena 1. Aplicația se descarcă gratuit, pe iPhone sau Android.  Votul începe în timpul ediţiei şi se termină a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia „iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de joi.

Mai mult, actorul Vlad Drăgulin va avea grijă să nu rateze niciun moment important din culise. Serialul „iMai Mult Umor”, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție de audiții. Episoade noi vor fi difuzate săptămânal, pe site-ul a1.ro. „iMai Mult Umor este povestea nevăzută din spatele produsului finit iUmor. Este spectacolul din spatele spectacolului”, a spus Vlad Drăgulin.

Actorul va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Niros, un producător perfecționist, și nu se va teme să pună toate întrebările incomode, atât persoanelor din echipă, cât și juraților sau concurenților.

Sursa foto: Antena 1

Al Pacino a stârnit râsul internauților. L-a obosit celebritatea, chiar la Globurile de Aur

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre