Dubla crimă de la Bran, deslușită în câteva minute de un câine, după ce polițiștii au căutat opt ore. Detalii tulburătoare

Dubla crimă de la Bran, deslușită în câteva minute de un câine, după ce polițiștii au căutat opt ore. Detalii tulburătoare
Luni, un tată și-a descoperit fiul și nora măcelăriți în propria casă. Oroarea a avut loc la Bran, iar victimele erau soț și soție. Nicu Pepene, în vârstă de 38 de ani, era angajat la stația SMURD din Moieciu. Soția sa, Alexandra (32 de ani), lucra ca asistentă medicală la Spitalul de Copii din Brașov.

Au sfârșit într-un mod cumplit. În toiul nopții, vărul lui Nicu Pepene a intrat peste el în casă, spărgând ușa de la intrare cu un topor. I-a alergat pe cei doi soți prin casă și i-a răpus cu lovituri de topor, duminică noapte.

A doua zi, când colegii bărbatului au constatat că Nicu nu a ajuns la locul de muncă, aceștia i-au alertat tatăl.

Bărbatul, împreună cu mama lui Nicu, s-a dus într-o suflare la casa fiului și a norei și a descoperit carnagiul.

„Când am văzut carnagiul, am înlemnit amândoi”, au declarat părinții. Și polițiștii au rămas șocați de imaginea descoperită, zona Bran fiind una în care rareori sunt comise astfel de nenorociri.

Imaginile cu cei doi din dormitor i-au cutremurat pe polițiști. Surse din anchetă spun că victimele aveau capetele zdrobite cu toporul. Arma crimei a fost găsită în casă, lângă cadavre.

Tatăl tânărului ucis a descris ce a văzut în momentul în care a intrat în casă: „Când am văzut carnagiul, am înlemnit amândoi. În dormitor, băiatul la ușă și nora în spate, întinși amândoi pe burtă…”, a spus părintele acestuia.

Cei doi părinți, distruși de durere, nu s-au gândit pe moment că nepotul lor, vărul lui Nicu, ar fi fost în stare de așa ceva.

Cert este că de la descoperire până la prinderea criminalului au  trecut 8 ore, apoi a fost adus un câine de urmă.

Animalul special antrenat în detectarea mirosurilor i-a condus pe anchetatori chiar la ușa vecinului, a vărului cu care Nicu se afla într-un proces legal pentru stabilirea hotarului dintre cele două curți vecine.

Polițiștii au primit mandat și au descins în forță în casa criminalului, descoperindu-l pe acesta ascuns în pod, înarmat cu un cuțit.

La audieri, surse din cadrul anchetei susțin că acesta nu a fost foarte comunicativ, nu a recunoscut pe deplin fapta, spunând adesea că nu își amintește sau că nu știe ce a făcut.

Recomandarile noastre