A fost foarte greu, însă s-ar întoarce oricând la o asemenea experiență. Iată prin ce a trecut Elena Merișoreanu într-unul dintre cele mai grele competiții.
Elena Merișoreanu, dezvăluiri inedite din culisele emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. „Când ne duceau la probe cu microbuzul, ne legau la ochi să nu vedem nimic…”
Una dintre cele mai mari valori ale României, Elena Merișoreanu, a participat în trecut la emisiunea Sunt celebru, scoate-mă de aici. Într-un interviu pentru Spectacola, vedeta a povestit din culisele emisiunii, lucruri la care nu s-ar fi gândit nimeni. Artista spune că, deși era obișnuită să doarmă afară cu tatăl său, în junglă i-a fost frică, pentru că nu era noapte în care să nu colcăie șerpii. Și nu doar atât, pentru că nu e deloc ușor să pui mâna printre șobolani și reptile.
„Când mergeam la toaletă noaptea, trebuia să luăm un băț să dăm cu el prin frunze să se sperie și să fugă”
„Cel mai greu lucru pentru mine este că am dormit afară, deși eu sunt crescută la țară și stăteam noaptea afară cu tata la oi, Dumnezeu să-l ierte. Aveam un șopru și dormeam acolo. Mie nu mi-a fost frică să dorm afară. Aveam repulsie pentru șerpi, dar m-am obișnuit cu ei. Când mergeam la toaletă noaptea, trebuia să luăm un băț să dăm cu el prin frunze să se sperie și să fugă.
Experiența este una unică și mie mi-a făcut mare plăcere, deși nu am mai putut să stau. Am plecat după 15 zile pentru că fusesem operată la un picior și era foarte greu pentru că trebuia să urci. Dorian Popa mă împingea de fund ca să mă poată ridica. Experiența a fost foarte grea. Dacă aș fi văzut probele înainte de a semna contractul, nu m-aș fi dus. Am băgat mâna și printre șobolani și printre șerpi ”, a povestit Elena Merișoreanu.
„Când mănânci gândacii, închizi ochii și aia este. Sunt comestibili”
Cât privește probele cu mâncare și băutură, Elena Merișoreanu spune că și-a luat inima în dinți, a mâncat gândaci și a băut lucruri la care nu s-ar fi așteptat nimeni. „Aș mai repeta această experiență, fără ezitare pentru că știu ce urmează. Când mănânci gândacii, închizi ochii și aia este.
Sunt comestibili. Am avut să mâncăm ficat de bizon, mațe de miel. Când dădeam la ruletă, tot timpul se oprea la mine. Numai eu am băut chestii nasoale. Moroșanu nu a putut. Îmi amintesc că am luat o dată opt puncte și ne-am dat o bucățică de carne. Era carne de crocodil, dar a fost foarte bună. (…)
„Pe zi mâncam o lingură de orez și seara o lingură de fasole”
Atunci când am intrat într-o ladă cu șerpi, nu știam ce urmează. Eu cred că ei nu ne pun viața în pericol. Eu am băut tot felul de porcării. Cătălin Moroșanu, Ruby și Dorian Popa când au văzut ce este sub capac au vomat. Eu trebuia să fac ceva, pentru că de fugit nu puteam să fug că era și vârsta. Când ne duceau la probe cu microbuzul, ne legau la ochi să nu vedem nimic. Mâncare nu de dădeau deloc, dimineața ne dădeau apă fiartă. Pe zi mâncam o lingură de orez și seara o lingură de fasole.
„Noaptea era atât de frig și țin minte că într-o noapte a plouat atât de tare, încât era apa de o palmă peste mine”
A fost o experiență unică. Deși am îmbătrânit, nu credeam că o să trec prin clipele alea. Tot ce se vede acolo este real și mult mai rău. De acasă, din fotoliu nu se vede chiar așa, dar este îngrozitor. Eu am fost în Africa de Sud, iar acolo era toamnă. Noaptea era atât de frig și țin minte că într-o noapte a plouat atât de tare, încât era apa de o palmă peste mine.
Hainele nu apucau să se usuce și am spus echipei să le ducă undeva să le usuce că ne îmbolnăvim de plămâni. Ziua la probe era frumos afară, dar probele au fost îngrozitoare. (…) Tabăra era înconjurată ca să ne ferească de pericole și eram păziți pentru că trăiam în mijlocul junglei. Cu toate astea, au anunțat într-o noapte că a scăpat un rinocer. Dacă venea ăla la noi, ne termina. Nu aveai unde să te ascunzi”, a mai spus vedeta.
Sursă foto: rtv
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook