Simona Ionescu / Redactor Șef

Elton John și colecția sa de peste 250 000 exemplare. Ghici ce ține în casă!

Elton John și colecția sa de peste 250 000 exemplare. Ghici ce ține în casă!
Unii oameni colecționează timbre, alții ceasuri scumpe sau mașini, iar Sir Elton John… Ei bine, el a ținut mereu să-și impresioneze fanii și să facă show.

Elton John este cunoscut prin aparițiile sale spectaculoase și pasiunea lui pentru ochelari, pe care îi asortează fiecărei ținute. Acesta își schimbă ochelarii la fiecare eveniment la care participă. De aceea a ajuns să aibă o colecție impresionantă.

Artistul admite că preferă să cheltuie bani pe diferite perechi de ochelari în locul oricărui gadget și deține o colecție de peste 250 000 de perechi de ochelari.

 

Pentru depozitarea tuturor perechilor, cântărețul are o cameră-dressing specială, dedicată ochelarilor. Încăperea are un design elegant și mii de rafturi.

Un alt lucru interesant despre hobby-ul lui Elton John este obsesia sa pentru tratamentele speciale pe care le aplică fiecărei perechi în parte. În concerte sau turnee, găsește mereu o posibilitate să își îngrijească ochelarii.

O dată, vizitând alt oraș, a cerut chiar o cameră în plus hotelului la care era cazat, special pentru perechile de ochelari din bagaj. Pe lângă tratamentele aplicate ochelarilor, artistul a solicitat o anumită temperatură în camera respectivă pentru protecția lentilelor.

Sir Elton Hercules John este cântăreț, compozitor, pianist, scriitor. Acesta și-a început cariera la vârsta de 15 ani într-un pub în Regatul Unit al Marii Britanii, cunoscut sub numele „Reggie”. Cânta la pian, doar în serile de joi și duminică.

În mai 2019, a apărut pe ecrane filmul “Rocketman”, un musical despre viața și muzica artistului. Scenariul urmărește toate etapele din cariera lui Elton John, de la pub-ul în care cânta, până la concertele de pe cele mai mari scene din lume.

Cum i-au fost furați o pereche de ochelari celebri

Ochelarii de soare în formă de inimă ai lui Elton John au fost furați în anul 2015. Au fost subtilizați din vitrina unui muzeu din Memphis – Muzeul Rock ‘n’ Soul.

După o săptămână, polițiștii au prins hoțul și au recuperat și ochelarii. Aceștia din urmă nu au suferit niciun prejudiciu, întrucât caseta de prezentare a fost deschisă fără să fie forţată. Hoţul, Matthew Colvin, le-a spus poliţiştilor că a ascuns ochelarii într-o cutie poştală, lucru care s-a şi confirmat, iar starul pop și-a primit înapoi celebrii ochelari.

John Doyle, directorul muzeului, a estimat valoarea ochelarilor la 2.000 de euro.

În cariera sa muzicală, Elton John  a purtat des aceşti ochelari, renumiţi pentru culoarea lor roz şi forma de inimă a lentilelor, și au devenit aproape marcă înregistrată în anii ’70. Cântăreţul a purtat aceşti ochelari de fiecare dată când a interpretat melodiile „Saturday Night’s Alright”, „Daniel”, „Philadelphia Freedom”, „Crocodile Rock” şi „Tiny Dancer”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre