Elvis Presley este încă ”Regele Rock ‘n’ Roll” pentru milioane de fani

Chiar dacă nu a apucat să cunoască Internetul, Elvis Presley are cont activ pe rețelele de socializare și peste 13 milioane de admiratori care postează zilnic fotografii ori unele dintre piesele devenite celebre pe tot globul. Pe 16 august, când s-au împlinit 43 de ani de la moartea lui fulgerăoare, a fost mobilizare pe tot globul.
Pe 16 august 1977, întors la Graceland, Elvis Presley (42 de ani) pregătea ultimele detalii în legătură cu spectacolul ce avea să-l susţină în Portland (Maine) a doua zi şi apoi se retrage pentru a se odihni.
Este găsit mort a doua zi dimineaţa în urma unui infarct miocardic. La autopsie, s-au găsit 14 substanţe interzise în corpul său, între care se numărau codeină, morfină, valium, nembutal, butabarbital.
Vestea a făcut înconjurul lumii și i-a șocat pe toți cei care l-au ascultat vreodată cântând pe ”Regele Rock ‘n’ Roll”. Unii nu cred nici astăzi că ”Regele” a murit și, din când în când, apare un zvon că Elvis a fot văzut pe vreo insulă îndepărtată.
Elvis Presley este considerat artistul a cărui muzică a cunoscut cele mai mari vânzări din toate timpurile, iar în 2016, revista Forbes l-a plasat pe locul al patrulea între celebritaţile care aveau cele mai mari venituri la momentul decesului, 27 de milioane de dolari.
Albumele sale s-au vândut în aproximativ 1 miliard de copii pe plan mondial. A jucat în peste 30 de filme şi a câştigat numeroase trofee, inclusiv trei premii Grammy.
Piese precum ”Love Me Tender”, „Heartbreak Hotel”, „Hound Dog”, „Jailhouse Rock”, „Are You Lonesome Tonight” şi ”Suspicious Minds” se numără printre cele mai cunoscute şi difuzate de posturile de radio.
Fiu al unui camionagiu şi al unei croitorese, Elvis Presley s-a născut pe 8 ianuarie 1935 şi a crescut într-o casă din Tupelo, Mississippi.
Singurul lucru notabil este divorţul de Priscilla Beaulieu în octombrie 1973, după șase ani de căsătorie. Împreună au o fiică, Lisa Marie care este și ea cântăreață. Cântăreaţa Lisa Marie Presley (52 de ani) trece prin momente cumplite de când fiul său, Benjamin Keough, de 27 de ani, s-a împuşcat mortal la 12 iulie 2020. Apropiații spun că ea nu mai vrea să trăiască. Este copleşită de durere şi pare iminentă recăderea sa în patima drogurilor şi a alcoolului.
Lisa Marie Presley a avut patru căsnicii: cu Danny Keough (1988-1994), cu Michael Jackson (1994-1996), cu Nicolas Cage (2002-2004) şi cu Michael Lockwood (2006-2016). Ea are 3 copii: Riley, de 31 de ani, şi gemenele Finley şi Harper.
Graceland, proprietatea care i-a aparţinut lui Elvis Presley, în Memphis, Tennessee, şi unde este înmormântat, primește anual circa 600.000 de persoane, care vin să viziteze muzeul, dar şi mormintele din curtea casei, unde sunt înmormântaţi, alături de Elvis, părinţii – Gladys şi Vernon – şi bunica lui, Minnie-Mae.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook