Simona Ionescu / Redactor Șef

E timpul să mâncăm copii! Pardon! E timpul să mâncăm, copii! Este o lecție de limba română

E timpul să mâncăm copii! Pardon! E timpul să mâncăm, copii! Este o lecție de limba română
Prima emisiune concurs dedicată exclusiv limbii române, după un format tv 100% românesc, se difuzează din 8 mai la TVR 1, de luni până joi, de la ora 18.00. Se numește „Care pe care”, cu Ruxandra Gheorghe Negrea, de luni până joi, de la ora 18.00.

„Care pe care”este o premieră în audiovizualul românesc prin formatul ales de TVR.

O virgulă absentă sau pusă greşit schimbă complet sensul unei

fraze! În orice context ne-am afla, se impune necesitatea unei

exprimări clare, care să ne ajute să-i înţelegem pe ceilalţi şi

să ne facem înţeleşi.

Pentru românii pasionaţi de limba lor,

pentru cei care îşi doresc să-şi verifice şi completeze

cunoştinţele, dar şi pentru toţi aceia care vor să-şi menţină

creierul antrenat, Televiziunea Română propune o premieră în

audiovizualul naţional – prima emisiune concurs dedicată exclusiv

limbii române, după un format tv 100% românesc.

Emisiune-concurs

„Care pe care” este un concurs de limba română, o întrecere în cunoştinţe de

gramatică, atât în scris, cât şi la citit şi vorbit. Emisiunea

prezentată de Ruxandra Gheorghe Negrea, al cărei nume este legat de

emisiunile despre cum vorbim și scriem corect, poate fi urmărită de luni până joi, la ora 18.00, la TVR 1.

„Concurenţii trec prin toată gramatica limbii române; nu li se cere

să spună pe de rost definiţii, dar întrebările sunt astfel

construite încât cel care răspunde corect este clar că nu a trecut

prin şcoală ca gâsca prin apă.

Misiunea de post public de televiziune

Printre atâtea concursuri de

talente, Televiziunea Română ne face o ofertă de nerefuzat: petrece

timpul într-un mod plăcut, dar şi util, află cât de bine vorbeşti

româneşte şi reactualizează-ţi cunoştinţele de limba română!

TVR îşi îndeplineşte astfel misiunea de post public de televiziune,

aceea de a forma tinerele generaţii şi de a ţine în formă

populaţia activă şi seniorii. Exerciţiul vorbirii corecte ne

antrenează mintea, ne face competitivi şi nu ne lasă să

îmbătrâneşti”, explică Ruxandra Gheorghe Negrea.

Titlul face trimitere la una dintre cele mai întâlnite greșeli în

vorbirea curentă, dar, în același timp, este un indicator către

competiția din platoul „Care pe care”.

Se dau și premii

În fiecare ediție, patru concurenți se întrec în cinci runde spectaculoase, care nu sunt

formate numai din întrebări și răspunsuri, ci și din probe

incitante, clipuri video cu greșeli gramaticale, culese din presă și

de pe internet. Emisiunea aduce în atenţia concurenților și

telespectatorilor cele mai întâlnite greșeli gramaticale, capcanele

în care cad jurnaliști, politicieni sau influenceri, expresiile

străzii și englezismele. Premiile nu sunt de neglijat, participanţii

având şansa de a pleca acasă cu portofelul plin; dificultatea

probelor creşte treptat, la fel ca recompensele.

O probă de foc deschide competiţia: „S|Pune finalul” testează

contracronometru cunoşterea proverbelor şi expresiilor româneşti pe

care le folosim în conversaţiile zilnice. Este runda care poate aduce

concurenţilor nu mai puţin de 500 de lei. Urmează „Ori una, ori

alta”, o probă ce verifică atât cunoaşterea gramaticii limbii

române, cât şi viteza de reacţie. Alegerea enunţului corect dă

şansa jucătorilor de a aduna încă 600 de lei. Runda a treia,

eliminatorie, invită participanţii la „Vânătoarea de greşeli”

– greşeli din televiziune, muzică, film, teatru, presă scrisă sau

dintr-o bibliotecă specială, cea a titlurilor greşite. Un alt

concurent părăseşte competiţia în urma semifinalei intitulate „De

unde şi până unde”, în care se cer explicate sensul şi

provenienţa unor cuvinte şi expresii. Cel care acumulează mai puţini

bani în urma acestei probe va fi eliminat, iar primii doi clasaţi

încep etapa finală, „Duelul”. Finaliştii se luptă în sinonime,

iar învingătorul îşi dublează suma acumulată şi primeşte, drept

cadou, şi două dintre volumele de căpătâi ale limbii române: DOOM

şi DEX.

„Telespectatorii pot juca alături de noi, ei pot răspunde în timp

real şi, dacă le place, se pot înscrie oricând în concurs pe

site-ul TVR, la secţiunea Preselecţii. Pregătim un concurs special

pentru telespectatori, dar aceasta va fi una dintre surprizele

emisiunii, pe care nu vreau încă să o divulg”, anunţă Ruxandra

Gheorghe Negrea, punctând totodată şi că „românii sunt pasionaţi

de limba noastră – şi nu spun asta din cărţi, ci din experienţa

acumulată în cei peste 20 de ani în care i-am intervievat pe stradă

la emisiunea _Vorbeşte corect!_”.

Un concurs ce solicită, aşadar, cunoaşterea limbii române, dar şi

viteză de reacţie şi prezenţă de spirit, „Care pe care” oferă

telespectatorilor o oră de educaţie, de bună dispoziţie şi

îmbogăţire a cunoştinţelor. În fiecare zi de luni până joi, de

la ora 18.00, ne convingem, o dată în plus, că „Limba noastră-i o

comoară” – şi nu doar la sensul figurat, concurenții având

şansa să plece acasă cu premii substanţiale.

(Comunicat primit la redacție)

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre