Eveniment istoric. Sacha Jafri va trimite pe Lună prima operă de artă. Va fi conservată pentru eternitate

Eveniment istoric. Sacha Jafri va trimite pe Lună prima operă de artă. Va fi conservată pentru eternitate
Pictură pe Lună. Celebrul pictor Sacha Jafri a folosit drept pânză o placă din aluminiu suflată cu aur, de calitate aerospațială, astfel încât creația artistică să facă față pe deplin condițiilor lunare și să reziste veșnic pe Lună.

Prima operă oficială de artă intitulată „We Rise Together – with the Light of the Moon”, creată de artistul britanic contemporan Sacha Jafri, va fi trimisă pe Lună cu ajutorul Selenian, o companie inovatoare, și Astrobotic, o companie spațială comercială. Evenimentul se va realiza în asociere cu NASA, în cadrul inițiativei Commercial Lunar Payload Services, cunoscută sub denumirea de NASA CLPS.

Destinația de aselenizare va deveni ulterior un reper al patrimoniului mondial conservat pentru eternitate.

Anunțul a fost făcut într-un eveniment din Dubai, UAE, iar lansarea va avea loc anul acesta. Pe lângă opera de artă, pe Lună va ajunge și o colecție caritabilă de NFT-uri (documente care atestă existența unor cryptomonede și accesul la ele). Opera de artă va fi dezvăluită în cadrul unei conferințe de presă în Dubai, Emiratele Arabe Unite, în următoarele zece zile.

Sacha Jafri

Lucrarea inovatoare a lui Jafri va dăinui în pustietatea Lunii și va emana energie înapoi spre Pământ. Creația lui Jafri „We Rise Together – with the Light of the Moon” va fi amplasată împreună cu încărcăturile științifice utile ale NASA și alte instrumente și tehnologii. Misiunea prevede, de asemenea, lansarea seriei Cryptonaut a lui Jafri – 10.000 de criptonauți inspirați din picturile originale ale lui Sacha Jafri, care urmează să fie prezentați înainte de lansare.

Pictorul este unul dintre cei mai bine vânduți artiști din toate timpurile

Sacha Jafri, record greu de egalat

De curând, lucrarea artistului britanic Sacha Jafri, The Journey of Humanity, proiect caritabil – care deține recordul mondial Guinness pentru cea mai mare pictură pe pânză din lume (de 1.672 m²) – a devenit al doilea cel mai scump tablou vândut vreodată la licitație de un artist în viață, atingând prețul de 62 de milioane de dolari americani, în martie 2021.

Pictura sa, „Journey of Humanity”,  a fost creată în timpul izolării împotriva Covid-19 din 2021 și este descrisă acum drept „O Capelă Sixtină modernă”. Proiectul său caritabil „Humanity Inspired” a primit și el premiul pentru „Cel mai mare proiect social, artistic și filantropic din ISTORIE”.

Picturile sale recente celebrează realizările lui Nelson Mandela, David Beckham, președintelui Barack Obama, Bill Gates, Sir Alex Ferguson și ale Reginei Elisabeta a II-a. Prin vânzarea creațiilor sale, artistul a strâns peste 140 de milioane de dolari pentru organizații caritabile din întreaga lume.

Eva Longoria se numără printre fanele sale

Jafri a  fost premiat de Națiunile Unite pentru efortul său umanitar.

Pictura lui Jafri deține recordul pentru cea mai mare din lume. A fost realizată în timpul pandemiei covid

Angajamentul lui Jafri față de activitatea umanitară continuă ca parte a acestei misiuni. Un procent din fondurile strânse în urma aselenizării creației sale vor fi redirecționate către organizații caritabile care se concentrează pe patru probleme majore ale lumii de astăzi – Egalitate pentru Toți, Sustenabilitate, Educație și Sănătate.

Sacha Jafri, artist global și umanitar: „Viitorul nostru nu se bazează pe tehnologie, viitorul nostru se sprijină pe umanitate; lumea viitorului este fondată pe expresie și îmbrățișare. Deși tehnologia va fi omniprezentă, motorul noii lumi este umanitatea. Amplasarea operei mele de artă pe Lună are ca scop reconectarea umanității la individ, unul cu altul, la creatorul nostru și, în cele din urmă, la „The Soul of the Earth”.  Sper la o omenire care vibrează la o frecvență mai înaltă, care îmbrățișează smerenia, înțelege puterea conștiinței universale, conștientizează fragilitatea planetei noastre și se conectează la frumusețea care ne înconjoară.”