Simona Ionescu / Redactor Șef

Exclusiv. Copilul lui Dani Oțil învață limbi străine. Au început lecțiile

Exclusiv. Copilul lui Dani Oțil învață limbi străine. Au început lecțiile
„Nimic nu se compară cu bucuria pe care o aduce un nou-născut”, recunoaște, sincer, Dani Oțil. Cunoscutul și îndrăgitul prezentator al celui mai vizionat matinal de televiziune e tată din data de 1 septembrie.

Înainte să împlinească două luni de viață, copilul lui Dani Oțil a început lecțiile ca să învețe limbi străine. E o treabă cât se poate de serioasă, de care Dani Oțil se ocupă personal.

Încă din momentul în care au aflat că vor deveni părinți, Dani Oțil, 41 de ani, și soția sa, Gabriela, 28 de ani, s-au pus pe studiat metode de parenting, tocmai pentru a ști cum e mai bine să se descurce cu micuțul.

Luca s-a născut pe 11 septembrie, mămica s-a refăcut uimitor după naștere, toată lumea e fericită. Și puțin obosită. Dar asta nu înseamnă că lecțiile de limbi străine ar fi amânate.

Câte limbi străine a început să învețe Oțil junior

Dani Oțil și-a luat în serios rolul de tată. Și și-a propus două lucruri. Și-a propus el, cu siguranță, mai muște, dar pe două le-a dezvăluit acum. Pe de o partea vrea ca fiul lui să spună „tata” prima dată. Se știe, primul cuvânt pe care îl spune orice bebeluș e „mama” sau „tata”, tocmai din ușurința cu care aceste cuvinte simple, cu câte două vocale, se pronunță. În al doilea rând, Dani Oțil vrea ca fiul lui să îi spună „tata” în mai multe limbi străine. Și îl învață asta, înainte de culcare. El a filmat ultima lecție.

„Mai încercăm o dată. Ta-ta. Nu mama! Tata, tata. Ce nu înțelegi? Tata. În franceză: père. În italiană: papà. Nu mama”, îi repetă Dani Oțil fiului său, Luca.

Cei doi tineri părinți au ales destul de târziu numele micuțului. A fost anevoios. „Trăiesc o dramă în prag de naștere. Jumătate din numele puse pe o listă nu sunt adecvate, îl cheama tot Cârcel, nume de cod, iar domnul doctor, care ne e și prieten a scris pe fișele lui ”copilul fără nume”. Acum, posesorii de câini nu le mai pun nume câinilor gen Rex, ci acum îi numesc Arthur”, relata Dani Oțil cu numai câteva zile înainte să îți țină în brațe copilul nou-născut.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre