Cristina Ich explică de ce a reacționat așa în episodul cu polițistul. Iar explicația e superbă. Are dublă sau triplă personalitate, spune diva chitită „pe lux și opulență” – după cum îi place să spună. Dar, mai mult decât atât, când se enervează, recunoaște ea, „iese Moldova”.
„Cine mă place, rămâne lângă mine. Cine nu, mă înjură: pițipoancă, lă, lă, lă, lă, lă, terminată, penibilă. Cine te place rămâne alături de tine, cine nu, nu. Nu am ce să dau explicații. Dacă mi se pare unul că a sărit calul, la fel o să fac, mai rău. Pentru că așa sunt eu. Eu sunt un om impulsiv, lipsit de diplomație și așa o să fac to timpul. Ăsta e caracterul, nu o să-l schimb. Dacă mă enervează cineva, iese Moldova din mine!
Știți cum e aia… scoți fata din sat, dar satul din ea, mai greu. Se poate. Dacă e valabil la mine? Da. Am dublă personalitate. Care dublă? Triplă cred că e: azi port să te înjur, mâine vorbim despre metafizica moravurilor”, a dezvăluit diva.
„Angelina Jolie de România” a sucit și mințile italienilor
Surpanumită „Angelina Jolie de România”, frumoasa moldoveancă de peste Prut a apărut aproape peste noapte în showbizul românesc și a devenit, la fel de brusc, un adevărat fenomen online, chiar dacă nu a făcut încă primul milion de urmăritori pe Instagram. Anul trecut o prindea jurat la „Bravo, ai stil”. Clipurile postate de ea devin adesea virale, iar frumusețea sa, chiar dacă e pusă de cârcotași și pe seama intervențiilor estetice, e cu adevărat remarcabilă. Și a fost așa de când era mică (foto).
Pe numele său real Cristina Micu, tînăra de 33 de ani originară din Republica Moldova a reușit, în urmă cu doi ani, să impresioneze și italienii cu frumusețea sa, participând la emisiunea-concurs „Ballando con le stelle” alături de un cunoscut dansator italian.
Cristinei îi plac bărbații cu pătrățele: a trecut de la un sportiv la altul
S-a iubit, o vreme, cu sportivul Luca Dabah (antrenor de fitness), relația încheindu-se în 2017, după un amor cu năbădăi, consumat deseori public. De aici, Cristina Ich a învățat o lecție mare de viață: discreția în ceea ce privește viața amoroasă. Pe cât de deschisă este în a-și etala părerile pe Instagram, pe atât de discretă este când vine vorba despre viața privată. Acum se iubește cu fiul celebrului fotbalist Pițurcă.
Cristina și Alex Pițurcă au un băiețel, Noah, care va împlini în curând un an. Totuși, infuencerei nu îi stă gândul la măritiș. „Îmi place foarte mult să trăiesc în concubinaj. De ce nu mă căsătoresc? Pentru că femeile, după ce se căsătoresc, o iau razna.
Eu deja sunt razna. Eu sunt super bine așa. Plus că sunt Săgetător, dacă îmi îngrădește cineva libertatea, îmi ia aerul, sufletul. Plus că ne e și rușine să fim în centrul atenției. Am avut de gând la un moment dat și pe urmă ne-am răzgândit, că ne-am certat”, a spus Cristina Ich, recent.
Cât l-a costat pe Pițurcă împăcarea cu Cristina
Alexandru Pițurcă și Cristina Ich au fost separați pentru o scurtă perioadă, în luna aprilie, după ce fostul fotbalist a vizionat mai multe imagini în care Cristina se săruta cu fostul ei iubit. La vremea respectivă, Alex Pițurcă spunea că nu poate trece peste aceste lucruri și că relația sa cu Cristina s-a încheiat.
După câteva săptămâni, el a decis să-i mai dea o șansă Cristinei și s-au împăcat. Spre surprinderea multora, cei doi au redevenit un cuplu ba, mai mult, și-au declarat public iubirea.
Până să se împace, s-a dezbătut intens în presa tabloidă faptul că și Alex ar fi înșelat-o pe Cristina Ich. Apoi, la împăcare, i-a făcut cadou un ceas în valoare de 30.000 de euro.
„Ceasul e cadou de la bărbată-miu (foto), că și înșelatul ăsta trebuie, într-un fel sau altul, să-l plătești. S-a gândit să îmi ia un ceas”, a spus Cristina Ich pe una din rețelele de socializare, în primăvară. „Mi-a zis mama că la TV e discutat subiectul cu înșelatul. În afară că îmi iubesc bărbatul foarte mult, asta pentru ce se discută pe la televizor.
Am doi bărbați în viața mea. Îl am și pe Noah în viața mea. Dacă un bărbat se îndrăgostește de altă femeie, ușa este deschisă. Nu suntem de neînlocuit și nu suntem stăpâni pe viața cuiva. Compromisurile și efortul de a rămâne cu cineva nemaiexistând dragoste sunt o pierdere de timp. Nu e cazul la noi. Nu înțeleg de ce sunteți așa afectate. Nu e ca și cum, dacă ar fi făcut-o, v-a înșelat pe voi”, a mai spus, atunci, Cristina Ich.
Sursa foto: Instagram
Vedeta „influențăr” a bălăcărit un polițist care a amendat-o. Bloggerii o fac praf pe mahalagioaică
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook