Fire sportivă care, nu de puține ori și-a provocat familia, public, la probe sportive în sala de forță, Ion Alexandru Țiriac este foarte mândru de cei doi băieți ai săi pe care-i are din căsătoria cu Ileana Lazariuc, Nicholas și Alexandru, de 14, respectiv 15 ani.
Bunicul Ion Țiriac este tare mândru de nepoții lui, Nicholas și Alexandru Țiriac. Și mai mult decât atât, se implică puternic în viața lor. E un bunic în toată regula.
Bunicul a fost mare sportiv, tata e și el un practicant de sporturi, astfel că și băieții sunt pe același trend. Fiul cel mare al Ilenei Lazariuc a moștenit pasiunea pentru tenis a bunicului, dar fotbalul este marea lui dragoste. Adolescentul joacă deja fotbal și o face ca un profesionist.
Ce spune Vini jr. despre fiul lui Ion Ion Țiriac
Țiriac junior are numai motive de mândrie din partea celor doi fii ai săi. În weekend el nu am mai rezistat și s-a lăudat în public cu talentul fotbalistic al primului său fiu, Alexandru. În timpul unei întâlniri cu Vini jr., superstarul de la Real Madrid, cu o valoare de piață de 120 de milioane de euro, s-a bucurat să audă de la acesta cât de talentat e fiul său. Prin urmare a imortalizat momentul și l-a făcut public.
„Nu e rău deloc” a comentat vedeta echipei spaniole după ce Țiriac junior i-a arătat câteva filmări cu fiul său cel mare jucând fotbal. Pe numele său Vinícius José Paixão de Oliveira Júnior, cunoscut și ca Vinícius Júnior or Vini Jr., acesta este un jucător de fotbal profesionist originar din Brazilia, care joacă pentru Real Madrid, cel mai bogat club de fotbal din lume, și, când e solicitat, și pentru echipa națională din țara sa.
Țiriac senior e foarte atent la nepoții lui
„Şi pe nepoţi i-a îndrumat către sport şi tot la Dinamo s-au antrenat mult timp. Nepotul cel mare este foarte talentat, îi place tenisul, însă părinţii vor să-l lase să-şi aleagă singur drumul. Au toate resursele ca să se dezvolte”, au declarat surse din anturajul milionarului, în urmă cu ceva timp. Pe lângă sport, băieții lui Țiriac jr. sunt pasionați de muzică. Unul din ei cântă la pian.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook