Simona Ionescu / Redactor Șef

Exploziv! Un polițist alimenta cu droguri orgiile cu minore la care participa

Exploziv! Un polițist alimenta cu droguri orgiile cu minore la care participa
Noi dezvăluiri șocante apar în dosarul „Depozitul Diavolului” de la Bacău, trimis recent în judecată. Dosarul instrumentează orgiile cu minore la care luau parte inclusiv oameni ai legii din zonă.

Unul dintre inculpați, un polițist poreclit „Bogdănel Gaborel”, nu ar fi ezitat să se filmeze cu drogurile în mână la astfel de petreceri, potrivit martorilor.

Surse judiciare au arătat că polițistul Bogdan Adrian Huiban, ar fi inițiat „alimentarea” cu droguri de mare risc a petrecerilor din „Depozitul Diavolului”, organizate de Marius Scutaru, zis „Pepe”, „Max” sau „Nașul”.

„Se vedea că îi place viața la maxim. Consuma alcool, droguri și se distra cu fete”, spune un martor despre fostul om al legii. În perioada în care frecventa clubul de pe Strada Constanței din Bacău, Huiban era polițist,  activând în aceeași unitate cu inculpații Adrian Vasile Ardeleanu și Răzvan Gabriel Aursulesi.


Loredana se vrea Tina Turner a României. Uite cum arată la 50 de ani!

Cele 11 plante de apartament care purifică aerul excelent


„Din depozițiile martorilor audiați în cauză rezultă că prezența constantă a celor trei lucrători de poliție – cărora li se mai alăturau ocazional și alți colegi – crea participanților la petreceri impresia că inculpatul Scutaru Marius beneficiază de protecție și, probabil, genera chiar în conștiința acestuia un sentiment de impunitate”, au susținut anchetatorii.

La data săvârșirii faptelor, „Bogdănel Gaborel” era suspendat din funcție, fiind trimis în judecată în cadrul unui alt dosar al DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău, după ce, cu câteva luni înainte, fusese chiar arestat preventiv pentru săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă, tâlhărie și furt.

În urma anchetei finalizate de către procurorii DIICOT, zeci de persoane au fost cercetate pentru „activitățile” lor dintr-un club clandestin, unde mai multe minore erau drogate, agresate sexual sau traficate, inclusiv de către oameni ai legii.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre