Simona Ionescu / Redactor Șef

Fanii, îngroziți de cum arată George Burcea. E înainte de Halloween, dar nu are legătură cu asta – Exclusiv

Fanii, îngroziți de cum arată George Burcea. E înainte de Halloween, dar nu are legătură cu asta – Exclusiv
George Burcea e pe val zilele acestea. Deja au apărut primele imagini video cu el în rolul lui Lurch, servitorul Familiei Adams, din seria ce urmează să se lanseze pe Netflix, luna viitoare.

Fostul soț al Andreei Bălan are rolul servitorului în celebra familie de groază. El a reușit, zilele acestea, să îi îngrozească pe fanii săi, și asta fără să  aibă vreo legătură cu Haloween, sărbătoare pe care mai ales fiicele sale, dar și actuala iubită, o așteaptă cu mare interes. Într-o serie de imagini care au fost făcute publice pe rețelele, acesta apare mâncând, iar lumea a observat că, deși George Burcea și-a lăsat barbă, a pierdut o parte din ea.

Fanii lui George Burcea au remarcat că îi lipsește din barbă

Fanii lui George Burcea și-au exprimat îngrijorarea vizavi de faptul că acesta, probabil din cauza stresului și a faptului că a avut o perioadă extrem de solicitantă, ar fi ajuns să-și piardă din podoaba capilara care îi înfrumusețează fața.  Se pare că o parte din barba lui George Burcea lipsește, iar asta se vede foarte bine în timp ce a fost surprins mâncând copanele de pui.

Altfel, George Burcea știe să se distreze maxim alături de familia sa. El a petrecut momente superbe cu soacra și fetițele sale, cărora le-a cusut  haine pentru păpuși. Și nu oricum, ci în timp ce fetițele l-au „împodobit” cu codițe colorate și clipsuri roz, de prințesă. Discuția cu soacra a fost destul de savuroasă,  cei doi au ajuns să discute despre relații și despre cum Ana l-a înșelat pe Mihai cât acesta a fost plecat la război.

Viviana Sposub le-a pregătit pe fiicele iubitului ei de Halloween

Viviana Sposub e și ea prezentă în joc, echipându-se de Halloween, în avans, alături de fiicele iubitului ei. Cele trei au pornit inclusiv la colindat, deghizate în diverse personaje  vampir. Și au adunat o cantitate impresionantă de dulciuri, spre bucuria fetițelor lui George Burcea. Fericite alături de iubita tatălui lor, cele mici petrec mult timp cu cei doi.

Sursa foto / video: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre