Femeia cu care Irinel Columbeanu a înșelat-o pe Monica, a ajuns iubita prietenului lui Mr. Pink. Așa telenovelă n-ați mai văzut

Chintesența, cea de-a treia carte semnată Irinel Columbeanu e gata să iasă pe piață. Ce veți putea citi în acest volum.
Într-unul dintre capitolele noii sale cărți, intitulată „Chintesența”, afaceristul Irinel Columbeanu vorbește despre întâlnirile cu actualul iubit al Monică Gabor, vestitul Mr. Pink. Cei doi s-au văzut în America de două ori, iar Columbeanu ne dezvăluie cum a decurs totul.
„În vara lui 2016 m-am dus în America, împreună cu Irina. Mr. Pink m-a invitat la o masă, un restaurant destul de faimos în zona aceea. Acolo a venit și-un prieten bun de-al lui, care aflând că sunt din România, a fost bucuros să-mi spună că tocmai ce s-a întors din țară că are și el o iubită acolo.
Aceasta era chiar Flore. Când americanul mi-a arătat poza, am căzut pe jos, apoi m-am tăvălit de râs scriind acest paragraf în cartea mea pe care o voi lansa la începutul lui iunie. I-am dat doar un sfat, să aibă grijă cu fetele din România, fără să-i spun că o cunoșteam”, a scris Irinel Columbeanu în carte, potrivit Impact.
Dar lucrurile abia de aici încep să se precipite!
Puțini își amintesc cum a ajuns Monica să divorțeze de Irinel Columbeanu, pe atunci milionar. Ea declara în toate aprițile TV că Iri e iubirea vieții ei, i-a fost și tată, și prieten și că nu ar exista vreun hop care să-i despartă. În 2010, totul a devenit dramatic. Pe internet au ajuns imagini filmate cu Irinel Columbeanu, în jacuzzi, alături de două blonde apetisante.
Cele două ispite erau Flore Salalidis și o anume Anca. Fete au relatat, pe scurt, la acel moment, cum au evoluat lucrurile. S-au cunoscut în club și au ajuns într-un final în jacuzzi și în patul conjugal alături de Irinel. Lipsit de inhibitii, Irinel a apărut gol în fața fetelor, lucru care a fost surprins și pe filmarea care a circulat intens în media.
Astăzi, filmarea absolut șocantă cu fostul milionar de la Izvorani, în jacuzzi alături de cele două blonde, se găsește rar. V-o prezentăm aici, așa cum a fost abordată în emisiunea Acces Direct la vremea respectivă:
Flore și Anca s-au simțit jignite de atitudinea lui Irinel, de bărbat căruia nicio femeie nu îi rezistă. De aceea, văzându-l euforic și excitat, au pus la cale ca Florentina să-i capteze interesul în jacuzzi, iar Anca să-l filmeze.
Nu la fel de plăcute au fost momentele și la cea de-a doua întâlnire dintre Iri și Pink, pentru că afaceristul chinez era pus pe ceartă. Era iritat de ce Columbeanu nu o lasă pe fetița lui și a Monicăi să locuiască în America. „În 2017, Pink m-a certat, că de ce nu sunt de acord ca Irina să stea la ei. Am lăsat-o pe ea să aleagă, mi-am ascultat vocea interioară.
În vara lui 2018 urma să plece în America și atunci m-am hotărât pe loc să o las să rămână acolo. Doar de două ori m-am întâlnit cu Mr. Pink, nu și după ce Irina s-a mutat acolo. De atunci, am mai vorbit doar la telefon. Am văzut unde stă doar vorbind cu Irina pe imagini. Eu nu mă duc nicăieri neinvitat”, s-a destăinuit Irinel Columbeanu în viitorul volum.