După ce Gina a dezvăluit că ea și Smiley, pe numele real Tiberiu Andrei Maria, așteaptă un bebeluș, aceasta a mărturisit și teama prin care a trecut crezând că nu va putea să aibă copii: ”În urma unor analize medicale, acum câțiva ani, am aflat că șansele ca eu să rămân însărcinată pe cale naturală sunt foarte mici. Iată că Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi și pentru iubirea noastră!”.
Prezentatoarea a ținut secretul sarcinii la început, pentru că nu era convinsă că totul va fi ok, însă s-a relaxat ulterior și a împărtășit vestea cea mare: “Am avut multe emoții, nici nu am îndrăznit să mă bucur sau să răspândesc vestea până când nu i-am auzit inima cum bate și am știut că totul este bine. În sfârșit, a venit momentul să aflați de la noi ce am făcut în ultimii 3 ani și cum, din 2 oameni care se iubesc, vom deveni 3! Este mult râs, mult plâns de fericire, multă susținere și multă emoție în viața noastră și în acest oracol video pe care îl împărțim cu voi, cu toată recunoștința pentru susținerea și mesajele pe care le-am primit până acum. Mulțumim!”, scria Gina Pistol recent.
“Pe o scară de la 1 la 10 sunt leșinată de 15”
Aseară, prezentatoarea TV a ajuns însă acasă și și-a găsit casa într-un haos, din cauza faptului că ea și Smiley au decis recent să înceapă lucrările la camera copilului pe care îl așteaptă: ”Am ajuns acasă și, pe o scară de la 1 la 10 sunt leșinată de 15. Că să înțelegeți nivelul la care am ajuns. Și stați să vedeți ce am găsit”, a povestit Gina pe Instagram, arătându-le fanilor tencuiala de pe pereți, pardoseala în lucru și cutiile de vopsea puse prin toată casa.
View this post on Instagram
În filmare apare și simpaticul motan al Ginei, care o întâmpină pe aceasta cu ochii mari și dornic de afecțiune: “Poftim privire! Iubesc animalele de când mă știu, iar pentru mine acasă a însemnat întotdeauna și un suflet blănos sau penos. Gosha aka gogoșica, reginu’, prințesu’…”, a scris Gina Pistol la o poză cu pisoiul, pe care îl întreabă și ce se întâmplă în casă înainte ca acesta să o conducă spre decorul dezordonat.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook