Carmen Brumă și Mircea Badea nu au vrut casă, au vrut la bloc. Drept urmare, și-au luat un apartament cât o casă, pe două etaje. E vorba de un luxos penthouse la care lucrează și decorează de la sfârșitul anului trecut. Cei doi au investit sume uriașe în noua locuință, preferând să își facă toată mobila la comandă.
Imagini din noul penthouse al cuplului Carmen Brumă și Mircea Badea. „Totul a fost făcut la comandă” Video
„Vlad (n. fiul lor) ne-a dat termen ca până la 1 martie să ne mutăm în casa nouă!”, a mărturisit Carmen, care acum trage tare să îi îndeplinească micuțului dorința. Totodată, emisiunea la care s-a antamat îi consumă destul de multă energie și timp, iar eforturile de a se „pupa” cu programul muncitorilor și ale distribuitorilor de materiale sunt mari.
Penthouse-ul nu are încă pereții vopsiți complet și nici parchet. Așadar, procesul de finalizare e într-un punct delicat în acest moment. Lipsa unui spațiu aranjat complet a pus-o autoarea unor cărți cu programe de sport și nutriție să își filmeze vlogurile în mașină.
Pentru Vlad, Carmen Brumă și Mircea Badea calcă accelerația!
Pentru că dorința lui Vlad e sfântă, Carmen Brumă se dedică total finalizării casei în care vor locui, întocmai până la data cerută de băiețel.
Despre ea, ca mamă, Carmen spune că e total dedicată și chiar panicoasă.
”Am avut multe etape în viața mea de mamă. Am fost la început o mamă extrem de panicoasă, o panică pe care am reușit că o temperez cu foarte multă informație. Lucrurile au stat complet invers, cu cât citeam mai mult, cu atât deveneam mai panicoasă. Am avut o perioadă de panică maximă. După care am început să mă relaxez, dar niciodată excesiv. N-am fost niciodată o mamă foarte relaxată și stăpână pe situație. Acum cred că sunt o mamă care s-a mai maturizat, care a căpătat experiență și care a învățat și a acceptat faptul că și din căzături copilul învață”, povestea partenera lui Mircea Badea.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook