Pentru ca acest desert să fie cu adevărat extraordinar, trebuie să aflați un secret pe care nimeni nu vi l-a spus până acum. Iată ce trebuie să puneți în compoziție.
Pentru ca aluatul clătitelor să fie cel mai pufos, puteți schimba puțin rețeta clasică și să adăugați bere sau cidru. Indiferent care dintre aceste două ingrediente le veți folosi, textura clătitelor va fi unul cu totul și cu totul specială, iar preparatul final va fi deosebit. Alături de consistența pufoasă, dacă veți folosi bere, veți vedea că desertul are un plus de savoare.
Cum se procedează
Puneți făina cu un vârf de sare și puțin zahăr și amestecați bine ingredientele, apoi turnați ușor berea sau cidrul în compoziție, folosind un tel. Trebuie să amestecați cât se poate de bine pentru a avea o compoziție lichidă și fără cocoloașe. Se lasă apoi aluatul pentru minim două ore să se odihnească. Puneți o tigaie la încins și începeți să gătiți clătitele, pe care le veți umple cu dulceață, gem, miere sau orice vă poftește inima.
Clătite boierești, după o rețetă foarte veche
Dacă vreți ceva cu totul și cu totul deosebit, e momentul să încercați o porție de clătite boierești. Aveți nevoie de 2 ouă, puțină sare, 2 linguri cu zahăr, 300 ml apă minerală, 100 g făină, ulei. Umplutura o veți face din 250 g brânză de vaci, 1 ou, 50 g zahăr, 1 plic cu zahăr vanilat. Pentru cremă și bezea vă sunt necesare 3 ouă, 200 g zahăr, 200 g smântână 30%, 1 plic cu zahăr vanilat, un praf de sare, unt.
Mod de preparare
Bateți bine ouăle cu zahărul și adăugați treptat apă minerală, făina cernută și praful de sare. Prăjiți clătitele în tigaia unsă cu puțin ulei, un minut pe fiecare parte. Amestecați brânza cu ou, zahăr și zahărul vanilat. Umpleți clătitele când s-au răcit cu această compoziție și rulați.
Ungeți cu unt un vas și așezați clătitele una lângă alta și puneți puțin unt și deasupra. Amestecați trei gălbenușuri cu 80 g zahăr și zahărul vanilat, adăugați smântână și turnați peste clătite. Bateți albușurile spumă cu puțină sare și adăugați restul de zahăr. Mai bateți până când acesta se dizolvă. Puneți această compoziție peste clătite și dați la foc mic până ce bezeaua se caramelizează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook